Cabana Scorilo, în administrarea Salvamont

 

Iar un moment mai potrivit pentru aprobarea solicitării celor de la Salvamont decât cel prin care Cristi Brecica a primit titlul de cetățean de onoare al Caransebeșului nici că putea exista.
„Momentul acordării titlului de cetățean de onoare lui Cristi Brecica nu este întâmplător, sperăm să se materializeze prin votul consilierilor locali și o solicitare a Salvamont Caraș-Severindarea în folosință gratuită a cabanei de pe Muntele Mic.”, a spus primarul Felix Borcean în ședința de ieri, iar aleșii locali au fost de acord cu proiectul inițiat de edil.

„Mulțumesc tuturor! Ne luăm angajamentul plății tuturor cheltuielilor necesare renovării și întreținerii cabanei!”, a răspuns la rândul lui Coco Galescu, mai ales că dinspre partea liberală se auziseră voci care spuneau că „dacă tot le-am dat cabana, să le dăm și niște bani pentru renovare”, idee la care primarul Borcean a fost foarte clar: „E treaba CJ de acum!”

Cabana Scorilo, care pe vremuri a mai fost folosită de Galescu, prin Clubul Montan Caransebeș, pentru diverse activități cu copiii, a fost dată ieri în folosință gratuită celor de la Salvamont pe timp de 10 ani. Aceștia vor suporta toate cheltuielile pentru paza, protecția și întreținerea cabanei Scorilo, precum și pentru lucrările de renovare și reabilitare.

JCS-R.M.

Sursa:https://caon.ro/cabana-scorilo-in-administrarea-salvamont/2417375/