Calvar pentru șoferi la Caransebeș! AquaCaraș bagă canalizarea!

Mai precis, pentru că se lucrează de la semaforul de la Băcilă spre centru, șoferii care vor să ajungă în Pipirig trebuie să opteze pentru traseul Decebal-Simion Bărnuțiu. „Am discutat și cu șeful Poliției Rutiere Caransebeș, am discutat devierea circulației complet, cu excepția autobuzelor, pompieri, ambulanță, salubritate, pe străzile Decebal și Simion Bărnuțiu cu sens unic, astfel încât pe Simion Bărnuțiu să nu se mai intre pe la Iberia, ci doar ieșirea e pe acolo. Situația nu va dura foarte mult, că am văzut că se lucrează destul de repede, e vorba de introducerea canalizării, o veche problemă, pe Ardealului a fost nevoie de o soluție mai dificilă și de abia acum au început, mă și mir că în sfârșit se rezolvă și problema asta. Urmează și celălalt tronson, acum vin dintr-un capăt în altul, se finalizează, după care o să fie în jos, spre zona Raiffeisen. După ce se încheie lucrările, refacem complet tot tronsonul, din intersecția de la Penny până la BCR, scăzând costurile firmei care ar fi trebuit să refacă doar suprafața afectată, ca să arate cum trebuie”, au fost asigurările date de primarul Felix Borcean.

Poliția Rutieră Caransebeș a aplicat în ultimele zile zeci de amenzi celor care nu respectă indicatoarele de deviere a circulației. Chiar și așa, sunt destui conducători auto care ignoră semnele și merg mai departe pe strada Ardealului spre Pipirig.

Pe de altă parte, șoferii spun că semnalizarea devierii circulației este una precară, pentru că dacă nu ești caransebeșean riști să nu ajungi la ieșirea de pe Simion Bărnuțiu. Mai mult, potrivit altor conducători auto, lucrările se desfășoară într-un ritm foarte lent, întrebarea de pe buzele acestora fiind: „Dacă tot este deviată circulația și noaptea, de ce nu lucrează muncitorii și atunci pentru ca lucrarea să fie finalizată mai rapid?”.

JCS-R.M.

Sursa: https://caon.ro/calvar-pentru-soferi-la-caransebes-aquacaras-baga-canalizarea/2383065/