Caransebesenii au smuls un punct la Tarlungeni

Caransebesenii au smuls un punct la Tarlungeni

Scris de Sorin Rogoz – TĂRLUNGENI – Unirea Tărlungeni – FC Caransebeș 1-1 (1-0), în etapa a IX-a a Ligii a II-a de fotbal, Seria a II-a.

Braşovenii şi-au anunţat intenţiile ofensive încă din startul meciului, astfel că Pascal a fost pus la treabă chiar în minutul 7, când a plonjat miraculos şi a respins în corner un şut din lateral-dreapta al atacului gazdelor. Goal-keeper-ul caransebeşean nu s-a mai putut opune şutului de excepţie expediat în minutul 11 de Petra, de la 20 de metri, care s-a oprit în vinclul porţii gugulane.

Rămaşi în jumătatea adversă, în minutul 23 oaspeţii au beneficiat de o lovitură liberă de pe dreapta, braşovenii au respins lung, ajutaţi şi de vânt, contraatacul gazdelor fiind oprit din poziţie 2-1 de intervenţia salutară a lui Răducu.

În minutul 41 a fost rândul gazdelor să ceară lovitură de la 11 metri, faza însă a continuat, cu mingea ajungând pe partea dreaptă, de unde Minciună a centrat perfect, dar Chirciu a reluat slab şi Pascal a prins. Caransebeşenii au egalat în minutul 65, după o fază în care Săulescu a primit balonul în cercul de la centrul terenului, în jumătatea proprie, a slalomat printre trei jucători ai gazdelor şi, după o cursă superbă, l-a executat frumos pe Muţiu.

Gazdele au trecut pe lângă desprinderea pe tabela de scor în minutul 73, când şutul cu ristul exterior al lui Coman, de la 10 metri, mingea fiind purtată şi de vânt, a trecut foarte aproape de vinclul din stânga al porţii caransebeşene.

Şi gugulanii puteau înscrie în minutul 80, însă lovitura liberă executată excelent de Telecican a trecut peste poarta braşoveană, pentru ca, în minutul 88, Livan să se joace cu victoria oaspeţilor, în locului unui şut, încercând driblingul şi pierzând mingea.

FC Caransebeş 1913: Pascal, F. Pisano (46, Boldea), Stelitano, Buşu, Săulescu, Răducu, Roşoagă, Stoica (88, Bogdanovici), Telecican, Livan, Roman (59, Suru). Antrenor, Giovanni Pisano.

Sursa: http://www.caon.ro/caransebesenii-au-smuls-un-punct-la-tarlungeni/1582591

 

Exit mobile version