Caransebeșenii din zona ACH au scăpat de pierderile de pe rețeaua de apă

Primăria Caransebeș și societatea Aquacaraș au reușit să rezolve problema pierderilor de apă din cartierul ACH al municipiului Caransebeș.

Potrivit city managerului Primăriei Caransebeș, Florin Bogdea, la bocurile din Pipirig cunoscute ca și ACH, pentru că au fost atribuite de Hidroconstrucția în urmă cu ani buni, erau pierderi de apă pe conducta principală astfel că oamenii plăteau lună de lună sume deosebit de mari la facturi. Problema a fost rezolvată spune Florin Bogdea:

Cu domnul director Filipescu de la Aquacaraș există o colaborare bună în baza căreia am rezolvat problema pierderilor de apă din ACH. Oamenii de ani de zile aveau pierderi foarte mari pe rețea. Sunt undeva la vreo 400 de familii și plăteau cam 200 – 300 de m.c. lunar, împărțit pe familii. Iar domnul Filipescu, la rugămintea noastră a intervenit la vanele respective, a reparat o parte din țeavă, vreo 6 metri de țeavă și mi-a spus că s-a oprit contorul de apă, brusc, adică acum nu mai galopează, înregistrează normal pentru că apa nu se mai pierde”, ne-a declarat Florin Bogdea.

Administratorul public a mai adăugat că a luat în calcul și cadastrarea zonei pentru ca Primăria să poată primi în domeniul public străzile și a le prinde în planul de reparații:

Eu am gândit un pic și mai departe pentru că acolo sunt probleme cu drumul și am discutat și cu domnul primar și am rugat firma care se ocupă de cadastrarea Municipiului Caransebeș să ne facă cadastrarea electronică, deci practic să facă un cadastru pe Primăria Municipiului la toată zona respectivă pentru a vedea drumurile care sunt ale cetățenilor acolo. Ele vor putea fi donate bineînțeles dacă cetățenii de acolo doresc și nu cred că nu vor vrea să facă acest lucru, ca să putem noi interveni apoi la partea de apă, la partea de drum să putem asfalta și să punem pe hartă și acea zonă a Caransebeșului”, ne-a mai precizat city managerul Florin Bogdea.

Sursa: https://expressdebanat.ro/caransebesenii-din-zona-ach-au-scapat-de-pierderile-de-pe-reteaua-de-apa/