Potrivit acestuia, uzina electrică este sută la sută nepoluantă, folosind o tehnologie inovativă, de descompunere moleculară a deșeurilor menajere, plasticului și cauciucului. Nu ar exista nici problema spațiului pentru amplasarea acestei uzine electrice, iar costurile pentru populație și pentru municipalitate s-ar reduce considerabil. „În momentul de față plătim sau vom plăti 9,2 lei pe mc de deșeuri depus la Lupac,iar pentru această uzină gunoiul ar fi gratis, mai mult și municipalitatea ar beneficia de pe urma acestei uzine electrice. Am alimenta iluminatul public, diverse instituții, costurile ar scădea considerabil și am scăpa și de problema de a duce gunoiul la stația de tranzit sau la Lupac. Investiția nu ar fi foarte costisitoare, am pune la dispoziție trei hectare de teren și am realiza o platformă betonată. Ei ar veni cu capitalul, cu fabrica. Mingea este la noi, trebuie să discutăm acest cadru legislativ complicat în care suntem implicați cu toții, să vedem dacă vom putea obține o breșă în acest contract, pentru a putea demara această investiție care ar fi benefică pentru toată lumea”, a concluzionat primarul Caransebeșului.
Sursa: http://www.caon.ro/caransebesul-ar-da-lupacul-pe-o-uzina-electrica/2060085
Un gând despre “Caransebesul ar da Lupacul pe o uzina electrica”