Get Adobe Flash player


Cu prilejul sărbătoririi Zilei Armatei Române, Garnizoana şi Cercul Militar Caransebeş organizează vineri, 25 octombrie, o serie de manifestări în Parcul „Gral. Ioan Dragalina”.
Astfel, de la ora 12, va avea loc un Te Deum oficiat de reprezentanţi ai Episcopiei, după care vor lua cuvântul P.S. Lucian Mic, Episcopul Caransebeşului, cpt. Mihai Birău, comandantul Garnizoanei, şi Felix Borcean, primarul municipiului.
Acest moment va fi urmat de un ceremonial de depuneri de coroane la statuia generalului-erou de către reprezentanţii structurilor militare, ai autorităţilor publice, veteranilor de război, cadrelor militare în rezervă, ai organizaţiilor politice şi apolitice, precum şi ai altor instituţii locale.Manifestarea se va încheia cu defilarea Gărzii de onoare, după care cei prezenţi se vor deplasa la Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă, unde vor vizita expoziţia „Armata Română, în anul Centenarului Banatului. Exponate din colecția personală a generalului de brigadă (r.) Gheorghe Cristian Dinulică”.

(B. Naum)

Sursa: https://www.7-zile.com/caransebesul-sarbatoreste-ziua-armatei-romane-2/