Cei mai frumosi caini, in concurs la Caransebes

Cei mai frumosi caini, in concurs la Caransebes

Scris de R.M. – CARANSEBEȘ – Cei mai frumoși și haioși câini din Caransebeș și din zonă sunt așteptați sâmbăta viitoare, în 7 octombrie, la cea de-a III-a ediție a Cupei Canine „Banatul Montan”, un concurs amator de frumusețe canină, așa cum îl caracterizează organizatorii, Rotary Club Caransebeș și Primăria municipiului de pe Timiș și Sebeș.

Concursul se va desfășura în Parcul Teiuș, iar în caz de vreme nefavorabilă se va muta în sala de sport a Școlii Generale nr. 8 din cartierul Cazărmii. Ca în fiecare an, organizatorii au pregătit premii pentru patrupede și stăpânii acestora, după cum ne-a precizat Agnes Ispas, unul dintre reprezentanții organizatorilor: „Alături de titlurile clasice de Campion de rasă și grupă, vom acorda și premii speciale care îi vor bucura în mod deosebit mai ales pe copii. Este vorba de <<Cupa mondenă Fifi>> pentru cea mai interesantă tunsoare/prezentare, <<Cupa Ham-Ham popularitate>>, la care publicul alege câinele cel mai simpatic și <<Cupa Copil-Câine>> la care se evaluează comunicarea dintre copil și câinele său”.

Înscrierile se mai pot face până în 3 octombrie, ora 15, la dr. Alin Deteșan (0745/601674), dr. Ion Rădulescu(0722/883508), dr. Adriana Terheș (0727/367619) și Agnes Ispas (0744/605507). Taxa de înscriere este de 50 Lei/1 câine/crescător și 40 lei/câine în cazul prezentării a mai mult de un câine/crescător (adică 80 lei pentru 2 câini/crescător). Jurnal de Caraș-Severin este partener media al evenimentului.

Surtsa: http://www.caon.ro/cei-mai-frumosi-caini-in-concurs-la-caransebes/1907134

Exit mobile version