Cican închide mai multe cabinete private din spital! Și pe cel al șefului Colegiului Medicilor!

Anunțul a fost făcut marți dimineața de managerul Adrian Cican, care spune că deși i-a anunțat din timp pe medici să-și caute alte spații, ba chiar le-a oferit soluții alternative, aceștia nu le-au agreat. Șeful SMUC mai spune că vina pentru această situație, dar și pentru problemele care vor apărea cu aceste servicii medicale, aparține exclusiv medicilor.

„Îmi cer scuze că, de mâine, poate vor fi anumite impedimente cu anumite servicii medicale, dar exact cum am spus acum două luni de zile, ambulatoriul integrat al spitalului, cu 19 cabinete, se va înființa, iar pentru înființarea acestor cabinete este nevoie de reabilitări, acum știm toți cum arată. Este vorba de trei cabinete medicale, Chirurgie, ORL și Oftalmologie, cabinete private ale unor medici, nu sunt cabinete SMUC. Medicii au fost notificați în data de 14 ianuarie, au fost nenumărate discuții la raportul de gardă în care le-am atras atenția că acele spații medicale vor intra în reabilitare și să-și ia măsurile de precauție pentru a nu stopa continuitatea acestor servicii. Stoparea acestor servicii este strict din cauza medicilor care prestează în acele cabinete medicale, dânșilor oferindu-li-se alte cabinete care nu intră în perioada imediat următoare în reabilitări, dar dânșii au decis altceva. Dacă medicii de la cabinetele de Chirurgie, ORL și Oftalmologie nu au respect față de pacienții lor, dacă și-au închipuit că nu trebuie să se termine această rispire a banului public, prin intermediul cabinetelor lor private, nu ale spitalului… Îi rog, atât pe dl președinte al Colegiului Medicilor, cât și pe medicii care, sigur, vor avea veniturile diminuate, să înțeleagă că este un lucru ireversibil și acest ambulatoriu se va înființa”, a declarat Cican.

Managerul a adăugat că pacienții care vor veni în policlinică la cele trei cabinete vor fi îndreptați către Compartimentul de Primiri Urgențe: „Dacă va fi un aflux mare de pacienți, ne cerem scuze, dar se va mări perioada de așteptare la Urgențe, pentru că prioritate au urgențele și apoi serviciile medicale de ambulatoriu”.

O decizie cît se poate de inoportună, consideră președintele Colegiului Medicilor, Gheorghe Borcean, unul din medicii care oferă servicii în policlinică. Mai mult, Borcean afirmă că până când nu vine decizia Ministerului Sănătății privind înființarea ambulatoriului, medicii au dreptul să rămână în acele cabinete, indiferent că vrea sau nu Adrian Cican, despre care spune că este în campanie electorală.

„Cred că nu vom pleca de acolo, o să dăm în judecată, că nu se face așa, actul adițional la contract prevede clar, dar Cican se face că nu înțelege, că spațiile se pot folosi de noi până la înființarea ambulatoriului, ori acel ambulatoriu nu s-a înființat încă. Nici poveste să ne trimită pacienții prin Urgențe pe secții, Casa nu ne decontează pe secții servicii de ambulatoriu. Nu suntem doar trei, nu sunt doar eu, suntem 15 medici în această situație, cabinetele sunt private dar în contract cu Casa, nu sunt cabinete cu banii jos. ORL-ul este o victimă colaterală, că e lângă mine. Acești 15 doctori au 250 de consultații pe zi, cum duci 250 de oameni zilnic la Urgențe? Ai sufocat Urgențele, în condițiile în care acolo sunt 60-80 de prezentări în 24 de ore. Vrea să-și facă un balon electoral din chestia asta, că a făcut la spital, că poate înainte de alegeri îl votează cineva, nu-l votează”, a concluzionat președintele Colegiului Medicilor.

JCS-R.M.

[the_ad id=”8461″]