Ciprian, baiatul care ne arata ca se poate

Ciprian, baiatul care ne arata ca se poate

Scris de Răzvan Mihalcea CORNUŢEL – În Caraș-Severin se face încă agricultură de calitate. Mai exact, la Cornuțel, lângă Caransebeș, unde un tânăr, Ciprian Petrica, demonstrează că dacă pui suflet și ai credință, culegi și roadele pământului.

Ciprian a ajuns în satul cunoscut mai mult pentru comunitatea ucraineană decât pentru agricultura din zonă în urmă cu 10 ani. A venit de la Fârliug, s-a căsătorit la Cornuțel, a întemeiat o familie și a început să facă legumicultură. La început, la un nivel mai mic, acum însă produce fel de fel de legume de sezon în mai multe solarii.M-am căsătorit în Cornuțel acum 10 ani, am o fată și un băiat, am ridicat solariile prin muncă cinstită, prin efort, cu ajutorul lui Dumnezeu, având și soția alături, care este foarte harnică. Am pornit cu un solar, după aceea am mai construit 4, apoi am dărâmat unul mai mic, din cele vechi, și am construit pe acel loc sera asta mare în care produc legume de sezon în cantități mari. Primăvara am spanac, ridichi, ceapă verde, salată, după aceea răsaduri, iar apoi castraveți, roșii, ardei, cu care vin în Piața Gugulanilor, acolo unde mă vedeți de 8 ani buni, zi de zi”, ne-a precizat tânărul legumicultor.

Ciprian a reușit doar prin forțe proprii, nu a beneficiat de vreun proiect european sau guvernamental, în care nu prea are mare încredere. Chiar și așa, crede că se poate trăi decent din agricultură. „Mulți se miră și mă întreabă dacă am beneficiat de vreun proiect european, și le-am spus că ceea ce am realizat este doar prin forțe proprii, fără sprijinul cuiva. Este o birocrație foarte mare, știam că mulți s-au plâns că accesarea proiectelor a fost foarte dificilă, și chiar dacă au obținut bani europeni sau de la Guvern, la final, când au tras linie, nu au ieșit cum trebuie, au spus că nu se merită. Eu îi mulțumesc lui Dumnezeu că am reușit pe cont propriu, alături de soția mea, ne-am străduit, e o muncă de 10 ani”, am aflat de la Ciprian.

Și-a făcut deja clienții lui fideli în Piața Gugulanilor din Caransebeș, unde de 8 ani vine zilnic cu marfă proaspătă și de calitate. „E o piață cu condiții excelente, bine organizată și administrată, în care există interesul ca fiecare producător să-și poată valorifica marfa. Dacă ar fi să o iau de la capăt, tot legumicultură aș face, e deja o pasiune să-i mulțumesc într-un fel aparte pe oameni, aducând la piață produse proaspete, naturale, de calitate mult superioară celor din supermarket. Oamenii mă cunosc, cumpără de atâția ani de la mine, celor care sunt clienți fideli le mai fac și câte un discount sau primesc câte un mic bonus. Eu vreau să-mi păstrez clienții și să le ofer doar bunătăți naturale, proaspete, fără îngrășăminte chimice sau azotați, folosesc doar gunoi de la animale”, ne-a spus, cu mândrie, Ciprian Petrica.

L-am întrebat pe tânărul lucrător al pământului și despre viitor. Așa am aflat că are și alte planuri, dar și multe regrete pentru ceea ce a rămas astăzi din pomicultura din zonă. „Mă gândesc să încerc puțin și partea de pomicultură. Mă uit cu părere de rău la Păltiniș sau Delinești, unde au fost pomiculturi de mare calitate, îmi aduc aminte de merele de la Păltiniș sau de cireșele de la Delinești, dar care acum sunt distruse, nu a fost niciun interes pentru păstrarea lor”,ne-a declarat cu regret în glas Ciprian Petrica, potrivit căruia „dacă se continuă așa, țara asta va ajunge de râpă”.

Sursa:  http://www.caon.ro/ciprian-baiatul-care-ne-arata-ca-se-poate/1634216

 

Exit mobile version