Constructorii aleși de CNI se fac că lucrează la Caransebeș

La creșă (foto, arhivă), CNI a dat lucrarea la licitație unei firme din Măgurele, care a subcontractat-o uneia din Caransebeș, iar la bazin constructorii sunt din București. Stadiul lucrărilor până acum? Cam întârziate, după cum a remarcat și primarul Caransebeșului, Felix Borcean„Creșa e un proiect pe care nu îl controlăm noi, nu ne aparține.Am avut discuții chiar cu directoarea CNI, doamna Manuela Pătrășcoiu, dar le e dificil și lor. Sunt constructori care au câștigat niște licitații, care au subcontractat, cum e cazul creșei. Cazul bazinului pe care ni l-a promis PSD-ul și pe care eu așa îl vedeam, finalizat înainte de alegeri, adică să te lauzi cu ceva înainte de alegeri, iată că nu s-a întâmplat aproape nimic acolo. Am predat amplasamentul, e curățată zona, au venit niște excavatoare și cam atât. Și acolo sunt niște termene de execuție și cineva va trebui să plătească!”

Totuși, edilul nu și-a pierdut optimismul și crede că bazinul din Teiuș și creșa din Racovița „sunt obiective de care ne vom bucura în Caransebeș, mai devreme sau mai târziu”.

JCS-R.M.