Containere din inox pentru cartierul Pipirig

Investiția a fost făcută din bugetul local, 115.000 de lei fără TVA pentru fiecare platformă, la care se adaugă achiziționarea unor noi containere, pentru că cele actuale ale Transal Urbis nu se potrivesc cu noile platforme. Fapt ce l-a dezamăgit puțin pe primarul Felix Borcean, care a anunțat că în cel mai scurt timp vor fi achiziționate și containerele aferente, câte opt pentru fiecare platformă. Iar colectarea deșeurilor va avea o altă imagine, pentru început în Pipirig.

„Sunt puțin dezamăgit doar pentru că nu există o compatibilitate între containerele existente și platformele acestea hidraulice, dar o să le achiziționăm în cel mai scurt timp, am și vorbit cu furnizorii. Capacitatea e acelor tradiționale din plastic, doar că acestea nu se potrivesc din cauza capacului și trebuie să fie adaptate, sunt containere speciale pentru aceste platforme. Dacă e să vorbim de valoarea investiției, o astfel de platformă cu opt containere costă în jur de 115.000 de lei fără TVA și în prima fază vor fi instalate cinci astfel de platforme în Caransebeș, vom vedea reacția populației și, probabil, în următorul an vom încerca să înlocuim toate platformele din Caransebeș cu astfel de containere îngropate sau la suprafață, dar mult mai estetice vizual. Pentru un astfel de punct valoarea containerelor se ridică la circa 20.000 de lei, vorbim de containerele care să fie potrivite pentru platforma îngropată”, a explicat primarul Felix Borcean, prezent la recepția investiției.

Edilul speră că noile platforme din inox din Pipirig nu vor avea de suferit ca alte investiții, gen terenul de sport din Balta Sărată sau unele locuri de joacă. „Le transmit să aibă grijă pentru că orice investiție se face, se face din banii noștri, din banii fiecăruia, dacă deteriorăm, distrugem orice lucru e ca și cum am arunca banii pe jos”, a mai spus primarul Caransebeșului.

Fiecare container din inox va fi inscripționat cu tipul de deșeu care va fi colectat, iar platformele vor fi predate pentru administrare către Transal Urbis. Și pentru că edilul vorbea de cât de bine primite vor fi noile platforme și containere, să spunem că pe strada Pavel Chinezu unii oameni nu au mai avut răbdare să fie montate și recipientele subterane și au aruncat gunoaiele menajere direct în containerele din inox, pe beton.

JCS-R.M.

Sursa: https://caon.ro/containere-din-inox-pentru-cartierul-pipirig/2377326/

[the_ad id=”8461″]