Corina Chiriac a oprit timpul

Corina Chiriac a oprit timpul

Balul Rotary Caransebeş, eveniment ajuns la cea de-a de-a şaptea ediţie, s-a derulat sub sloganul „Un oraş fără monumente este un oraş fără istorie“, având drept scop central renovarea Casei de Cultură din municipiu, clădire-monument atestată în 1886.

După cum ne-a povestit şi Johannes Muller, preşedintele Rotary Caransebeş, recent, în urma unor săpături, au fost descoperite sub scenă două încăperi, una dintre ele urmând să fie folosită pentru întâlnirile clubului, cealaltă pentru cele ale cenaclului. Acesta a rostit cuvântul de deschidere, urmat de alocuţiunea susţinută de primarul Caransebeşului, Marcel Vela. Printre invitaţi s-au numărat şi medicii Iosif Secăşan, senator, şi Dan Laurenţiu Tocuţ, candidat pentru Camera Deputaţilor, care a ocupat, în perioada 2008-2009, poziţia de preşedinte al clubului caransebeşean, gl.(r). Ion Ion, o serie de şefi de instituţii publice, inclusiv de rang judeţean, şi o serie de oameni de afaceri.

Locaţia a dat un plus de clasă evenimentului, Corina Chiriac încingând atmosfera cu o invitaţie la dans. „Opriţi timpul!“, suna porunca uneia dintre puţinele vedete veritabile ale scenei româneşti, care şi-a deschis programul cu prima piesă care a lansat-o în carieră, pe un post de radio. Au urmat piese cu profundă încărcătură emoţională pentru mulţi dintre cei prezenţi, iar Corina Chiriac, devenită maestru de ceremonii, a dat glas unor piese noi, încingând chiar şi o horă.

Publicul a mai fost încântat de recitalurile susţinute de Amalia Iordache, care a impresionat atât prin voce, cât şi prin acordurile de chitară, reproducând câteva piese din repertoriul lui Adele. Maria Didraga şi formaţia au completat atmosfera cu acorduri de acasă, solista deschizându-şi programul cu un omagiu adus doinitorului Banatului, Achim Nica, interpretând „La Obreja, în Grădină“.

Programul evenimentului a fost unul cursiv, incluzând licitaţii organizate tot în scop caritabil, o demonstraţie de karate, iar maestrulŞtefan Popa Popa’s a realizat o serie de caricaturi la minut doritorilor.

Întrebat dacă mai sunt oameni de bine care să investească într-o direcţie constructivă, Johannes Muller a precizat: „Consideră că mai există caransebeşeni dornici să investească sau să facă acte de caritate, doar că aceştia trebuie stimulaţi în această direcţie“, explicând că oamenii trebuie să înţeleagă în primul rând despre ce este vorba, în ce investesc. Per ansamblu, a fost o seară culturală, de bun gust, într-o atmosferă caldă, un eveniment demn de lumea bună care a fost prezentă.

Antoniu Mocanu

Exit mobile version