După ședință, primarul Felix Borcean a explicat pentru ce este necesar creditul, accentuând pe faptul că banii nu pot fi folosiți după bunul plac al cuiva, deoarece au o destinație strictă. „Aceste multe proiecte pe care le avem (PNRR, Saligny, ADR Vest) au nevoie de cofinanțare sau au și cheltuieli neeligibile, iar suma se duce către 30-40 de milioane de lei. Asta nu înseamnă că accesăm maximum, ci doar atât cât ne trebuie. Sunt multe proiecte, cele mai multe la blocuri, acolo e 2 la sută cofinanțare, din totalul de 50 de milioane de euro cât ar costa proiectele din prima etapă, eu mi-o doresc și pe a doua, pentru că vreau să reabilităm toate blocurile. Vreau să mai putem face și alte lucruri, că mai e nevoie și de alte proiecte, nu doar cele în derulare. Poate un primar auto-suficient ar spune <<domne, e și așa destul de lucru, lumea vede că se lucrează>>, eu îmi doresc mai mult. Eram pregătit să argumentez și în ședință, aproape că mi-aș fi dorit o discuție mai vie legată de acest credit. Cu acest credit nu pot să fac ce vreau eu, să-l cheltui cum vreau eu, banii sunt deja cu destinație precisă. În momentul când o bancă sau Trezoreria ne aprobă creditul, noi venim cu lista de proiecte riguros întocmită. Banii sunt și pentru modernizări de străzi. Eu sunt convins că și liberalii cred că e benefic un astfel de credit, ca să dezvoltăm Caransebeșul, mai ales că avem un grad mic de îndatorare.”, a declarat Felix Borcean.

Prin acest credit, se vor asigura, de asemenea, cofinanțările la proiectele de reabilitare energetică a unităților de învățământ și la sistemul integrat de mobilitate urbană, aflate deja în execuție. N-ar fi prima oară când Primăria Caransebeș apelează la un credit, a concluzionat primarul Caransebeșului: „În luna mai 2016 a mai fost accesat un credit, nu eram eu primar atunci, de 5 milioane de lei pentru campusul de la <<C.D. Loga>>, cu o perioadă de rambursare de 20 ani. În 2018 am mai avut o tentativă, alături de colegii de atunci de la PNL, de a accesa un credit de 2 milioane de euro pentru modernizarea străzilor, dar unii colegi liberali m-au înșelat atunci.”
JCS-Nina Curița