„Aș vrea să vă mulțumesc pentru acest titlu tuturor, prietenilor, mentorilor, familiei, tatălui meu care <<și-a bătut copii>>, cu ghilimelele de rigoare, să iubească muntele. Întâmplarea a făcut să ies în evidență împreună cu Vreni, câinele de salvare, o întâmplare nefericită în Turcia. Coco Galescu mi-a mai dat azi o veste bună, s-a semnat protocolul pentru unitatea canină Salvamont Caraș-Severin.”, a spus, emoționat, Cristi Brecica, prezent în sală fără Vreni, ciobănescul belgian malinois antrenat special pentru căutarea și salvarea victimelor în caz de dezastre.
Iar primarul Felix Borcean a adăugat că Brecica e „un binecunoscut concetățean de-al nostru, cu o activitate consistentă de-a lungul timpului, una dintre cele prin care s-a evidențiat fiind misiunea de salvare după cutremurul din Turcia”. Și nu doar aceea, am spune noi, deoarece Cristi Brecica este, printre altele, salvator montan în cadrul Salvamont Caraș-Severin, paramedic și conduce Asociația Câinii SAR Gugulania Caransebeș, specializată în misiuni de căutare-salvare cu câini. Anul trecut, după misiunea de salvare din Turcia, Cristi Brecica și Vreni au fost decorați de Președinția României.
JCS-R.M.
Sursa: https://caon.ro/cristi-brecica-onorat-de-municipalitatea-din-caransebes/2417342/