De pe lista PSD, manager interimar la SMUC!

Pe pagina de Facebook a spitalului, Valentina David este prezentată ca „absolventă a Şcolii Postliceale Sanitare, funcţionară în cadrul Policlinicii din anul 2004, absolventă a Facultăţii de Științe Economice (2009), absolventă a masterului Managementul serviciilor sociale și de sănătate (2013), administrator al Policlinicii 7 ani, director adjunct la Şcoala Postliceală Banatul 2 ani”.

Valentina David a candidat în urmă cu câteva zile, la alegerile locale, pe lista PSD Caransebeș pentru un post de consilier, însă nu a prins mandatul de ales local. „Ca orice unitate sanitară mare, Spitalul Municipal de Urgență avea nevoie urgent de un manager, chiar și interimar, pentru a semna documente ce țin de angajări pe perioada pandemiei, compensări de datorii și altele. Doamna Valentina David este un funcționar care activează de ceva vreme în spital, a dat dovadă de mult profesionalism, îndeplinește toate condițiile cerute de lege și, cel mai important, a și fost singura de acord să preia chiar și interimar această funcție. Îi urez succes!”, a spus viceprimarul cu atribuții de primar Marius Isac, cel care a numit-o pe Valentina David la conducerea spitalului.

Departe de a fi cârcotași, vrem doar să apreciem faptul că uneori culoarea politică nu contează și că un liberal a numit un pesedist într-o funcție, ceea ce nu e o premieră pentru spitalul caransebeșean.

JCS-Nina Curița

Sursa: https://caon.ro/de-pe-lista-psd-manager-interimar-la-smuc/2378949/

[the_ad id=”8461″]