De zece ori „Stelele Banatului”

Chiar și așa, competiția a fost una disputată, echipa fanion a Banatului, Poli Timişoara, trecând în finală de Corvinul Hunedoara cu scorul de 2-1. „Am ajuns la o ediție jubiliară, a zecea, și atâta timp cât am sănătate o să le fac cu plăcere și în continuare, în amintirea unei tinereți frumoase pe terenul de sport, a unor prietenii deosebite pe care le-am legat pe gazon. Am un sentiment de mâhnire pentru că fotbalul nu mai reprezintă o emulație pentru cei tineri care aveau ocazia să vadă niște nume importante care au făcut cinste fotbalului din Banat. A fost și un moment de reculegere pentru mai multe nume importante din fotbalul bănățean, precum nea Ilie Pătruică, pentru Firițeanu și nu în ultimul rând pentru Mircea Mateescu, un lord al fotbalului caransebeșean alături de care am avut onoarea să joc în anul venirii mele la Caransebeș.”, a punctat Dan Avram, cel care alături de municipalitate și notarul Petru Schinteie au pus umărul la bunul mers al turneului.

Așa cum spuneam, competiția a fost câștigată de Poli Timișoara, coordonată de cărășeanul Tavi Roșca, un nume greu al fotbalului bănățean, care a jucat pentru CSM Reșița și Poli Timișoara, fiind apoi un antrenor de renume: „Am promis că o să venim, am venit, nu toți, pentru că foarte mulți din foștii jucători sunt antrenori și în perioada asta au meciuri amicale, ba la județ, ba la copii și e foarte greu. Dar am venit, Dan e prietenul nostru de atâția ani și nu puteam să nu venim.”

„Eu cu Dan Avram am făcut școala profesională, am venit cu mare drag pentru că el m-a invitat de mai multe ori dar încă eram antrenor, acum m-am lăsat și de antrenorat, e destul la 73 de ani. Am venit cu plăcere la acest turneu, am văzut că sunt echipe frumoase, echipele noastre din Banat.”, a spus și Ghiță Chimiuc, un alt important jucător și apoi antrenor din Banat.

Au fost prezenți și reprezentanții municipalității, city managerul Florin Bogdea doar ca spectator, viceprimarul Bebe Pasere și consilierul local Ionel Sabadiș (Doctorul), ca jucători în echipele Caransebeșului, în care i-am mai văzut și pe Mișu Paulescu, Teo Ardelean sau Costel Nemeș, arbitrați de foști cavaleri ai fluierului precum Remus Orleanu sau Marin Vărzan. „Asist ca în fiecare an la Stelele Banatului cu mare plăcere, îl felicit pe nea Dan Avram care este amfitrionul acestei întâlniri a foștilor fotbaliști care au jucat în Divizia A, Divizia B, iată că tradiția a rămas și an de an se întâlnesc la Caransebeș. Tinerii ar trebui să ia exemplu de la acești old-boys care chiar și la vârsta lor fac mișcare.”, a precizat Bogdea.

Tot pe arena din Teiuș, protejați de umbra băncilor de rezerve, i-am mai zărit pe primarul de la Marga, Lăiță Beg, dar și pe omul de afaceri Vasile Albulescu, care are casa părintească în Teiuș, un fost foarte bun portar pe vremea junioratului la CSȘ Caransebeș. Și încă un lucru pe care l-am remarcat. Deși vremea era caniculară, trei femei, aduse probabil de noii proprietari ai stadionului, se chinuiau să vopsească bătrânul gard al stadionului, „un foarte bun prilej de PR (reclamă)”, așa cum ne spunea, mai în glumă, mai în serios, unul din organizatori.

După competiție, toate echipele au fost invitate la un local din Caransebeș, acolo unde s-au depănat amintiri și s-au dezbătut chestiunile arzătoare din fotbalul bănățean și nu numai.

JCS-R.M.