Din pasiune pentru pasari si animale mici

Din pasiune pentru pasari si animale mici

Scris de R.M. – CARANSEBEȘ – Peste 700 de păsări și animale mici pot fi văzute până duminică la Caransebeș, în cadrul unei expoziții care reunește atât crescători autohtoni, cât și din Serbia.

Exemplare superbe de găini, gâște, rațe, porumbei, fazani, canari, papagali, iepuri sau porcușori de Guineea își etalează cu ștaif penajul sau blana, spre bucuria copiilor care au luat cu asalt încă de vineri dimineața sala de sport a Școlii nr. 8 din cetatea gugulanilor. „Ca noutate, pe lângă speciile cu care ne-am obișnuit vizitatorii, avem anul acesta papagalul Ara, cel mai mare papagal din lume care trăiește în zona Amazonului, cel mai bun vorbitor dacă este dresat. Și anul acesta, crescătorii noștri valorifică o parte din exemplarele de păsări și iepuri cu care au venit”, a precizat Alin Deteșan, din partea Asociației crescătorilor de păsări și animale mici de rasă Caraș-Severin.

Din Uzdin(Serbia), așezare cu foarte mulți români, a venit la expoziție Marin Șuboni, un crescător de porumbei. „Noi o să avem expoziție în ianuarie, la Uzdin, acolo-i așteptăm pe prietenii noștri din Caransebeș cu toate aceste exemplare foarte frumoase. Îmi place ce-am văzut la dumneavoastră, multe specii care la noi în Serbia nu sunt”, a spus, într-o română curată, domnul Șuboni. Printre vizitatorii primei zile s-a numărat și primarul Marcel Vela, foarte încântat de exemplarele expuse. „Organizatorii merită felicitați pentru că dintr-o pasiune fac și o prietenie peste granițe. Cred că toți iubitorii de animale, de la cei mai mici la cei mari, trebuie să vină la această expoziție pentru că au ce să vadă”, a adăugat și primarul Caransebeșului. Premiile expoziției vor fi decernate duminică dimineața, prilej cu care organizatorii așteaptă un număr cât mai mare de vizitatori la sala de sport din cartierul Cazărmii.

Sursa: http://www.caon.ro/din-pasiune-pentru-pasari-si-animale-mici/1601504