Din tainele unui proces ce se apropie

Din tainele unui proces ce se apropie

CARANSEBEŞ – Marcel Vela: „Descentralizarea este o etapă importantă pentru tot ceea ce se va întâmpla în România, este prima situaţie concretă de despărţire de trecut, de organizarea comunistă”.

Declaraţia a fost făcută la Caransebeş de vicepreşedintele executiv PNL, Marcel Vela, acesta participând la începutul săptămânii la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, la o întâlnire pe tema descentralizării şi regionalizării. Potrivit liderului liberal, la nivel guvernamental vor rămâne doar instituţiile cu atribuţii de control, concepţie, norme şi organizare.

„În unele situaţii, se vor transfera la consiliile judeţene sau cele locale inclusiv patrimoniile aşa cum sunt bazele sportive sau alte obiective importante pentru dezvoltarea locală. Există alte discuţii dacă să se transfere sau nu Poliţia Rutieră sau Ordinea Publică, însă am convenit că în această etapă nu este cazul. În alte situaţii, cum ar fi de exemplu Ministerul Muncii, unele servicii care sunt implicate în proiecte cu finanţare europeană nu vor putea fi descentralizate chiar în acest moment”, a spus vicepreşedintele PNL.

Marcel Vela a dat şi un alt exemplu, în care descentralizarea uniformizează toată activitatea dintr-un domeniu. „Descentralizarea la nivelul Ministerului Agriculturii va duce la unificarea direcţiilor şi oficiilor, formându-se o singură instituţie, Oficiul Judeţean Agricol, care adună toate serviciile către cetăţeni”, a adăugat Marcel Vela, potrivit căruia descentralizarea se va face simţită şi în domenii precum sănătate, transporturi, mediu sau cultură.

Vicepreşedintele pe probleme de administraţie locală a mai precizat că toate sursele de finanţare necesare descentralizării vor fi cuprinse în bugetul naţional pe 2014.

Nina Curiţa

Sursa: http://www.caon.ro/