Printre cei mascați l-am recunoscut și pe părintele Marin Mătieș, parohul romano-catolic, care a venit alături de ceilalți membri ai comunității din Caransebeș să se bucure pentru câteva ore și să mai uite din cele zilnice: „Am încercat să păstrăm această tradiție de Carnaval, de Fărșang, înainte de Postul Mare și ne-am bucurat să-i vedem pe credincioși că se bucură. Atmosfera a fost una cât se poate de plăcută, sperăm să oferim astfel de momente de bucurie în fiecare an, mulțumiri Primăriei și Surorilor Fanciscane!”
Din partea Primăriei Caransebeș, sprijin total pentru astfel de evenimente, au fost asigurările date, între două polci, de city managerul Florin Bogdea. „Comunitatea romano-catolică din Caransebeș a organizat, ca de fiecare dată, Fărșangul, mă refer la cei din Caransebeșul Nou, la Surorile Franciscane, la părintele Mătieș. Este o sărbătoare a primăverii, iar Primăria Caransebeș a venit anul acesta în sprijinul lor și vom fi și mai departe alături de ei, pentru că am văzut bucuria de pe fețele lor, evident atunci când și-au dat jos măștile.”, ne-a spus și Bogdea.
Concluzia a fost unanimă: tradiția unor astfel de sărbători ale bucuriei trebuie continuată!
JCS-R.M.
More from my site
Cadou de Crăciun de la Guvern pentru spitalul din Caransebeș
Locuinţe noi şi curate pentru persoanele defavorizate din Caransebeş
Primarul Borcean profita de experienta olandezilor
Borcean: Aici nu joaca soarecii pe masa cand vor
Spitalul Caransebeș, în Programul național de consolidare a spitalelor „Mihail Cantacuzino”
Italienii ajuta spitalul din Caransebes
