Dominare categorica, fara gol

Dominare categorica, fara gol

Scris de Cosmin Vlad – CARANSEBEŞ – Antrenorul echipei FC Caransebeș, Alin Artimon, și-a felicitat jucătorii, pentru dăruire.

La finalul partidei cu Șoimii Pâncota, în turneul play-out al Ligii a II-a de fotbal, scor 0-0, tehnicianul gugulanilor,Alin Artimon, a caracterizat cu obiectivitate derularea ostilitățile: „Dacă în etapa trecută, după meciul cu Bihorul, am spus că am câştigat un punct după aspectul jocului, de data aceasta am pierdut două. Am avut un joc pe care l-am controlat cap-coadă, fără ca adversarii să calce în 16 metri, am ratat nu mai puţin de nouă situaţii de poartă clare şi nu mai discut de posibilitatea de a fi avut şi altă fază fixă, şi asta fără a presta un joc tocmai reuşit. Ne-a lipsit puţin prospeţimea, ne-am panicat în momentul în care am intrat în criză de timp, n-am avut luciditate sus, am tranzitat destul de greu faza de atac în partea doua a jocului, dar şi în condiţiile astea trebuia să închidem jocul pe care l-am controlat de o manieră categorică, şi cu atât mai mare e regretul meu şi al jucătorilor. Dar până la urmă e un punct adunat în intenţia de a ne realiza obiectivul, după un joc care nu ne-a bucurat prea tare după aspectul lui. Îmi pare sincer rău că nu am putut să ne exprimăm mai bine de-atât… Sper să reuşim în continuare şi îi felicit pe jucători pentru efortul depus pe un teren greu. Am căutat să avem soluţii, să avem răbdare, să continuăm fără să aruncăm mingile; pe de-o parte ne-a reuşit, pe de alta. Dacă reuşeam să dăm gol repede, am fi deschis jocul şi probabil altele ar fi fost desfăşurarea şi aspectul jocului. Important e, până la urmă, că am adunat un punct. În final, ţin să felicit personal, dar e un mesaj care vine şi din partea grupului de fotbalişti, echipa de volei Banatul Caransebeş pentru atingerea obiectivului şi le dorim un parcurs cât mai lung în Divizia A1!”.

În replică, antrenorul formației Șoimii Pâncota, Ionuț Popa, a precizat: „A fost un meci de luptă. Din punctul nostru de vedere am încercat să nu pierdem, să obţinem măcar un rezultat de egalitate, care să ne mai menţină şi pe noi în cursa pentru a ne salva de la retrogradare, dacă se poate, evitând locul 10, de baraj. Prima repriză a fost una mai nereuşită pentru noi, fiindcă în zona centrală am rămas desocperiţi de multe ori. De altfel, gazdele au şi avut două ocazii mari, dar am scăpat cu bine, iar repriza a doua a fost una în care gazdele nu au avut prea multe şanse în afară de cornere, care au fost în număr mai mare decât în prima jumătate a meciului. Din păcate, noi nu reuşim să ieşim repede în atac aşa cum ne-am dori. Ăştia suntem, pe ei încerc să-i fac mai buni, dacă pot… Şansa noastră de a evita barajul eu zic că se joacă vineri, cu Bihorul”

Sursa: http://www.caon.ro/dominare-categorica-fara-gol/1522218