Drumul matasii, sustinut de Marcel Vela, se va realiza

Drumul matasii, sustinut de Marcel Vela, se va realiza

Scris de Nina Curița CARAŞ-SEVERIN – Județul Caraș-Severin figurează cu două proiecte de modernizare a drumurilor județene pe lista de priorități a ADR Vest pentru următorii ani

Primele două priorități de investiții din cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, eficiența energetică pentru clădirile rezidențiale și modernizarea drumurilor județene, au fost lansate vineri la Timișoara de Agenția de Dezvoltare Regională Vest, în prezența secretarului de stat Sorin Maxim și a șefului ADR Vest, Silviu Adămuț. Județul Caraș-Severinfigurează cu două proiecte de modernizare a drumurilor județene pe lista de priorități a ADR Vest pentru următorii ani, în timp ce un al treilea este momentan în rezervă. Este vorba despre modernizarea Drumului Județean 572 Comorâște – Berzovia – limită județul Timiș și de modernizarea Drumului Județean 684 Ruschița – Voislova, limită județul Timiș, conexiune cu județul Hunedoara, în ambele cazuri solicitantul finanțării fiind Consiliul Județean Caraș-Severin. În așteptare se află un al treilea proiect ce vizează modernizarea Drumului Județean 581 Grădinari – Goruia. Potrivit oficialilor ADR Vest, depunerea proiectelor se va face începând cu 16 mai, până cel târziu în 16 noiembrie 2016, alocarea financiară la nivelul întregii regiuni pentru prioritatea de investiții dedicată modernizării drumurilor județene fiind de 93,54 milioane euro.

Revenind la drumurile considerate prioritare pentru Caraș-Severin care vor fi modernizate în anii următori prin POR 2014-2020, mai ales cel care va lega Valea Bistrei de viitorul tronson al autostrăzii A1, trebuie spus că aceste căi rutiere au stârnit numeroase discuții în ședințele Consiliului de Dezvoltare Regională din vara trecută. Asta din cauza liderilor județului Timiș care, inițial, s-au opus includerii pe lista de priorități a Drumului Județean 684 Ruschița – Voislova, limită județul Timiș, conexiune cu județul Hunedoara. În cele din urmă, la intervenția primarului Caransebeșului,Marcel Vela, reprezentantul Caraș-Severinului în CDR,timișenii și-au reevaluat poziția, iar drumul a fost acceptat ca prioritate pentru modernizare prin POR.„Sunt convins că acest drum modernizat prin fonduri europene va fi aidoma unui drum al mătăsii din autostradă spre zona alpină și stațiunile turistice din Banatul de Munte”, spunea vara trecută Vela pentruJurnal CS. Modernizarea acestor drumuri va fi susținută în proporție de maxim 98 la sută de Fondul European de Dezvoltare Regională și bugetul de stat, în timp ceConsiliul Județean Caraș-Severin va trebui să asigure restul de minim 2 la sută. 

Sursa: http://www.caon.ro/drumul-matasii-sustinut-de-vela-se-va-realiza/1626504

 

Exit mobile version