„În momentul de față am renunțat la ideea cu pistă nouă de 2,5 kilometri și ne focusăm pe vechea pistă de 2 kilometri s-o reabilităm, să montăm instalațiile pe care le-am cumpărat deja de 2-3 ani din Germania, pe care nu le-am montat în cazul în care făceam proiectul PNRR, pentru că nu avea niciun sens să le montăm. Vom pune balizaj, împreună cu dl Ivașcu lucrăm la un proiect inovator de turn de control al traficului de informare, ceea ce este o premieră pentru aeroporturile mici din România, este o mană cerească pentru că reduce foarte mult costurile de management al traficului aerian, ne-am gândit să rezolvăm toate aceste probleme. Vestea bună este că deja de la Caransebeș se zboară direct în Bulgaria, Germania, Austria, iar Aeroportul Caransebeș este pe lista aerodromurilor și aeroporturilor de unde se poate pleca în statele Schengen, cu avioane private. Am avut zbor din Gemania direct la Caransebeș și în 27 mai avem programată vizita a 10 aeronave de la clubul de aviație al firmei BMW.”, a explicat Olariu.
Potrivit acestuia, este foarte posibil ca în 27 mai, la o zi după încheierea exercițiului NATO, când vor veni avioanele de la BMW, aeroportul să fie deschis pentru pentru iubitorii de aviație.
JCS-R.M.
Sursa: https://caon.ro/dupa-militarii-nato-la-caransebes-aterizeaza-si-avioanele-celor-de-la-bmw/2419970/