Este simplu: orasul cu firme are si bani!

Este simplu: orasul cu firme are si bani!

Scris de Răzvan Mihalcea – CARANSEBEŞ – Bugetul Caransebeșului a fost rectificat pozitiv după ce în conturile administrației locale au intrat două milioane de lei

Banii provin din impozitul pe venitul societăților comerciale și din cotele defalcate de TVA. Potrivit municipalității, sumele, o recunoaștere a activității economice dezvoltate a Caransebeșului, vor fi îndreptate către capitolul de salarii pentru învățământ și către cel de investiții.

„La capitolul investiții intră, în principal, reabilitareacinematografului, pentru a fi pregătit ca până în luna decembrie să fie funcțional, cu proiectare de filme. De asemenea, cu o parte din bani se va repara acoperișul de la sala de sport a Liceului Tehnologic Decebal, care este deteriorat și nu a mai fost reparat de 15 ani. Mai avem o zonă în Țiglărie, unde am demolat 6 garaje, la intersecția 1 Decembrie cu Vladimirescu, acolo vom realiza un parc, lângă locul de joacă. De asemenea, pentru a nu mai avea probleme cu inundațiile am alocat aproape jumătate de milion de lei pentru niște bariere mobile, pe care le vom folosi în locul clasicilor saci cu nisip”, a explicat primarul Marcel Vela în plenul legislativului local

Tot la capitolu cinematograf, trebuie precizat că aleșii locali au decis revenirea la titulatura avută în perioada interbelică. Astfel, odată cu redarea clădirii monument istoric în circuitul public, acesta se va numi Cinematograful „Luna”. „Este o recunoaștere a înaintașilor noștri care au construit această clădire, a tradiției de 103 ani a acestui monument istoric”, a mai adăugat edilul Caransebeșului.

Sursa: http://www.caon.ro/este-simplu-orasul-cu-firme-are-si-bani/1576842