
Pe lângă vernisaj, seara culturală a cuprins și un concert de muzică clasică, sub egida riTM în Banat, turneul de promovare a Festivalului Timișoara Muzicală în partea de vest a țării. Sub titlul inSuflu, Matei Ioachimescu & The Romanian Flute Ensemble, programul artistic al recitalului a cuprins melodii de Stephen Schwartz, Krzysztof Zgraja, Derek Charke, Eugene Magalif, Richards Rodgers, lan Clarke, Freddie Mercury sau Gareth McLearnon. „Acest eveniment cultural, ca multe altele, vorbește despre rolul membrilor comunității în această zonă, despre felul în care ei au interacționat nu doar cu Biserica, ci și cu celelalte instituții și aportul pe care ei și l-au adus la comunitate. De aceea, expoziția împrospătează memoria oamenilor cu privire la acest aspect important din viața noastră, grija pentru sănătate. Această seară a fost memorabilă și prin prisma faptului că am găzduit un eveniment muzical cu totul inedit, adus de către Filarmonica Banatul, care a avut atât o componentă de muzică clasică, cât și modernă, gen coloană sonoră de film.”, a precizat și Arhimandritul Casian Rușeț, consilier eparhial cultural al Episcopiei Caransebeșului.
Evenimentul a fost găzduit de Episcopie în contextul celor 160 de ani de existență a acestei instituții, înființată în anul 1865.
JCS- Nina Curița
FOTO: Episcopia Caransebeșului