Abia luna viitoare se va aproba această tranzacție. Consiliul de Administraţie al Agroland Business System, societate controlată de Horia Cardoş, a inclus pe ordinea de zi a Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor din 27 iunie aprobarea achiziţiei Fabricii de Nutreţuri Combinate de la Caransebeș, împreună cu activele aferente. Valoarea achiziţiei s-ar ridica la 950.000 de euro fără TVA, se arată într-un raport publicat la Bursă, citat de Ziarul Financiar.
Pentru a plăti această sumă către actualul proprietar, firma Lipoplast din Timișoara, deținută de fiul lui Cârpanu, Agroland vrea să contracteze un credit la termen, în cadrul programului IMM Invest sau Rural Invest, în scopul achiziţionării fabricii din Caransebeş.
„Obiectivul nostru este să devenim cel mai important producător de ouă de consum și carne de pasăre nemodificată genetic din România, iar decizia de a prelua activitatea fabricii de furaje din Caransebeș este o mutare vitală în acest sens. Până acum, principalul obstacol în calea dezvoltării acestei piețe la nivel local a fost lipsa capacităților de producție pentru furaje certificate non-GMO. Odată cu certificarea pe care o vom obține pentru fabrica din Caransebeș, piedica va fi înlăturată”, spunea anul trecut fondatorul și directorul general al Agroland, Horia Cardoș.
În prezent, capacitatea de producţie a fabricii situate pe strada Muntele Mic din Caransebeş este de 12.000 de tone/an, cu perspectiva de creştere graduală de 25% până în 2024. Fabrica cu o suprafaţă de aproximativ 10.000 de metri pătrați mai are în momentul de faţă doar câțiva angajaţi, pentru pază.
JCS-R.M.
Sursa: https://caon.ro/fabrica-lui-carpanu-de-la-caransebes-cumparata-prin-credit/2396800/