Get Adobe Flash player

Fără cavaleri și domnițe! Serbările Cetății, înlocuite de un bâlci balcanic!

CARANSEBEȘ – Din cauza lipsei fondurilor, Serbările Cetății care se organizau la fiecare început de toamnă la Caransebeș nu se vor mai ține. Municipalitatea încearcă totuși să compenseze absența acestui eveniment prin aducerea unui festival balcanic.

„În loc de Serbările Cetății, vom organiza un festival balcanic, un bâlci mai muzical, gratis, undeva în jurul datei de 22 septembrie. Voi discuta cu antreprenorul acela care a mai organizat la noi Serbările Verii. Neorganizarea Serbărilor Cetății se datorează acelor jonglerii cu bugetul local care s-au petrecut în ședințele recente, când Casa de Cultură și SPIR-ul au fost <<jumulite>>”, a explicat primarul Felix Borcean.

Iar pe viitor, edilul are de gând să renunțe definitiv la una din cele două manifestări organizate anual la Caransebeș, Ruga de la Oraș și Serbările Cetății. „Mă gândesc să renunțăm la una din serbările astea desuete din Caransebeș și să facem un festival inedit, cu concert, cu comercianți, o activitate educativă, deosebită de tot ce a fost până acum. Adică să scăpăm de bâlciurile astea tradiționale de care s-au cam săturat oamenii”, a mai precizat Felix Borcean.

R.M.

Sursa:http://www.caon.ro/fara-cavaleri-si-domnite-serbarile-cetatii-inlocuite-de-un-balci-balcanic/2315067