Get Adobe Flash player

Fațada Colegiului „C.D.Loga” intră în reabilitare

Scris de R.M. – CARANSEBEȘ – Aproape 2,5 milioane de lei plus TVA a alocat municipalitatea pentru ca imobilul monument istoric să capete o nouă imagine, iar lucrările vor începe în scurt timp.

Zilele trecute s-a reușit și finalizarea licitației pentru reabilitarea fațadei clădirii Colegiului Național „C.D.Loga”, astfel că în curând se va da startul șantierului la Liceul Pedagogic, așa cum îl cunosc caransebeșenii. Lucrările vor fi efectuate de aceeași firmă care a reabilitat și clădirea Episcopiei, după cum precizează primarul Felix Borcean: „La Pedagogic a câștigat o firmă licitația, din câte am înțeles sunt cei care au lucrat și fațada la Episcopie, ceea ce îmi dă speranțe că este o firmă serioasă. De altfel, este singura firmă care s-a prezentat la licitație și a depus o ofertă chiar în ultimul moment, sper să fie bine. Bugetul alocat pentru această lucrare, reabilitarea fațadei la Colegiul Național <<C.D.Loga>> era în jur de două milioane de lei, dar între timp au mai fost făcute niște rectificări, au mai fost luate niște sume de la această investiție, care urmează să fie readuse în momentul în care va fi nevoie. Oricum, investiția se derulează și pe anul viitor”.

Se vor efectua lucrări de reparare a bosajelor, curățirea pietrelor din soclu, repararea tencuielilor și a ancadramentelor, dar și de refacere a elementelor florale și a chipurilor umane de pe fațadă, iar soluția proiectată prevede ca finisajele să fie realizate cu o gamă coloristic atenuată. Toate acestea vor respecta trecutul istoric și artistic al imobilului și vor păstra elementele originale ale clădirii care a dat sute de generații de cadre didactice.

Sursa: http://www.caon.ro/fatada-colegiului-c-d-loga-intra-in-reabilitare/2267140