CARANSEBEȘ – Primarul Felix Borcean a semnat astăzi încă un contract din cadrul proiectului „Dotarea cu echipamente TIC, mobilier și materiale educaționale și sportive a unităților de învățământ din municipiul Caransebeș”, finanțat prin Programul Național de Redresare și Reziliență, Componenta C15: Educație!Edilul a adăugat că sunt peste 100 de milioane de lei investiți în ultima perioadă în învățământul din Caransebeș (dotări și renovări energetice): „Sper eu ca în scurt timp să fie adus și mobilierul școlar, e un alt contract în acest proiect, semnat deja, acolo nu ne-am zbătut foarte tare pentru că majoritatea unităților de învățământ sunt în renovare. Dar în septembrie, când începe noul an școlar, o să avem o situație cum n-am mai avut în municipiul Caransebeș: toate unitățile de învățământ, de la grădinițe până la licee, să fie îmbrăcate în haină nouă, și la propriu, și la figurat, pentru că atât aspectul exterior, cât și cel interior, vor fi din cele mai plăcute, iar bucuria copiilor și a părinților va fi pe măsura eforturilor pe care ne-am străduit în acești ani să le facem ca să ridicăm calitatea actului didactic. Doar acest contract de azi are o valoare de 5 milioane de lei, dacă mai punem la socoteală și celelalte proiecte, fiecare școală, ca dotări și amenajări, beneficiază cam de 15-17 milioane de lei, bani din PNRR sau alte fonduri europene, asta ca să înțelegeți la ce nivel se ridică finanțările. Dacă însumăm, sunt peste 100 de milioane de lei investiți în învățământul din Caransebeș!”
JCS-N.C.
More from my site
INTERVIU – CORNEL GALESCU LA INTOARCEREA DIN EXPEDITIA AFRICANA
„230 de ani de la înființarea liniei de poștă Pancevo – Caransebeș”
Rugă cu Holograf, Skorpioni și Jador la Caransebeș
Fiecare cartier din Caransebeş va avea propria personalitate
CARANSEBESUL IN 7 ZILE 06.11.2012
Caransebesenii au intampinat noul an cu muzica, sampanie si artificii