Femeile liberale s-au intalnit in Caras-Severin

Femeile liberale s-au intalnit in Caras-Severin

 Timp de două zile (18 şi 19 mai), judeţul nostru a găzduit şedinţa Biroului Permanent al Organizaţiei Femeilor Liberale.

Cu acest prilej, OFL din Valea Almăjului, sub îndrumarea vicepreşedintelui la nivel naţional Iustina Turnea, a prezentat sâmbătă, 18 mai, în comuna Eftimie Murgu, un proiect zonal denumit „Veşnicia s-a născut la ţară“, ce subiniază importanţa implicării membrelor  PNL în activităţile de conservare şi transmitere a obiceiurilor şi datinilor populare, ca o confirmare a sloganului european „Unitate in diversitate“.

Apoi, în Băile Herculane, au avut loc dezbateri pe tema rolului liderului în politică şi modalitatea de comunicare a acestuia cu membrii unei organizaţii şi cu societatea civilă. La întâlniri au participat atât preşedinte OFL, Lucia Varga (ministru delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură), Mariana Câmpeanu (ministru al Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice) şi Codruţa Hamat (preşedintele OFL Caraş-Severin), cât şi cei lideri la nivel local şi naţional ai liberalilor, Sorin Frunzăverde şi Marcel Vela.