Garda de Mediu, 50 de mii de lei amendă pentru Transal

Potrivit inspectorilor de la Garda de Mediu Caraș-Severin, societatatea Transal Urbis a fost amendată, conform OUG 195/2005, pentru nerespectarea autorizației de mediu, în urma controlului constatându-se că stocurile de deșeuri depozitate pe terenul de la Gara Țiglărie sunt foarte mari. Amenda a fost cumva anticipată chiar de proprietarul terenului, nimeni altul decât directorul financiar al spitalului caransebeșean, Marius Cazacu, care a venit în plenul legislativului local și a cerut celor de la Transal Urbis, societate în subordinea municipalității, să-și respecte obligațiile asumate prin contract.

„Contractul meu cu Transal s-a încheiat, vă rog să-mi restituiți terenul așa cum l-ați primit, în starea inițială, curățat, dezinfectat, tasat, nu vreau prelungirea contractului. De la 1 august, Transal stă ilegal pe terenul meu. Nu mi-am dat niciodată acordul ca peste contractul încheiat să mai fie depozitate gunoaie acolo. Nu vreau ca astăzi, mâine sau poimâine să vină cei de la Mediu și să zică că gunoaiele de acolo sunt depozitate cu acordul meu și să-mi dea amendă, și Transal să zică am avut contract doar până în 31 iulie”, anticipa, mai ceva ca un parior rezultatele sportive, Marius Cazacu, cu doar o zi înainte ca Garda de Mediu să amendeze operatorul de salubritate din Caransebeș cu 50.000 de lei.

Membru în AGA de la Transal Urbis, consilierul Aurel Păsat (PMP) i-a transmis lui Cazacu că transportul gunoiului de pe terenul acestuia s-a blocat din cauza unor probleme la deponeul de la Lupac, însă terenul se va curăța în câteva săptămâni.

Pe terenul de la Gara Țiglărie, foarte aproape de cartierul Pipirig, s-au strîns în ultimii 15 ani aproape 3000 de tone de gunoi, mirosurile fiind de multe ori insuportabile pentru cei ce locuiau în zonă. Transal Urbis a mai transportat din gunoaiele de acolo însă nu îndeajuns, se pare, pentru a nu fi amendată de Garda de Mediu.

JCS-L.A.

FOTO: Arhivă JCS

 

Sursa: https://caon.ro/garda-de-mediu-50-de-mii-de-lei-amenda-pentru-transal/