„La capitolul transport am discutat foarte mult, mai ales asupra categoriilor care ar beneficia de reducere. În draftul pe care o să-l prezentăm în curând, elevii și pensionarii vor fi categoriile care vor fi scutite de plata biletelor, dar la pensionari nu vor beneficia de gratuitate pensionarii cu pensii mai mari de 2 mii de lei, aceștia dacă vor să circule cu autobuzul vor plăti bilet. La fel și cei cu salarii mai mari de 2 mii de lei vor plăti bilet. Poate lumea este puțin reticentă la ideea de a circula cu autobuzul, dar cu timpul se vor obișnui. Sunt 6 mii de abonați la ora actuală la transportul comun gratuit, sunt persoane cu abonament și nu l-au folosit niciodată”, a declarat primarul Felix Borcean.
Potrivit edilului, decizia nu are nimic de a face cu ideea lansată în spațiul public că taximetriștii din Caransebeș nu mai au clienți din cauza transportului în comun gratuit.
„Nu se încurcă taximetria cu autobuzele. Numărul de taxiurieste mai mare decât ar fi normal, dacă aș fi văzut o restrângere a numărului de taximetre, aș fi spus, da, autobuzele îi încurcă pe taximetriști. Ei bine, nu e așa, din contră, există cereri de a se înființa noi dispecerate, înseamnă că încă există viață în taximetrie. Am discutat cu foarte mulți taximetriști și niciunul nu mi-a spus că din cauza autobuzelor i-a scăzut numărul de clienți”, a mai precizat primarul Caransebeșului.
Sursa: http://www.caon.ro/gratuit-dar-nu-pentru-toata-lumea/1937177
Un gând despre “Gratuit, dar nu pentru toata lumea”