Gugulanii s-au bucurat de Ziua Nationala

Gugulanii s-au bucurat de Ziua Nationala
CARANSEBEŞ – Peste o mie de caransebeșeni au profitat de soare și s-au alăturat oficialităților locale pentru a se bucura împreună cu ocazia Zilei Naționale.

Galerie foto

Ceremonialul solemn s-a desfășurat în fața Crucii Identității Naționale, acolo unde preoții au oficiat slujba religioasă, iar oficialii locali și județeni au rememorat însemnătatea zilei de1 Decembrie.

„Faptul că oamenii politici de la acea vreme au avut curajul să ia o decizie așa de importantă a făcut ca România să devină o putere regională. 1 Decembrie 1918 a făcut posibilă prima modernizare istorică a țării noastre. Românii, când sunt uniți, când sunt determinați, pot să-și schimbe în bine soarta iar acest mesaj de unitate trebuie să-l transmitem generațiilor viitoare. La mulți ani, România!”, a spus în discursul său primarul Marcel Vela.

Parada militară la care au participat forţe de ordine din cadrul Armatei, Poliţiei, Jandarmeriei şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, cărora li s-au alăturat membrii Regimentului 6 Dorobanți, costumați în uniforme militare din Primul Război Mondial, a fost aşteptată cu mare interes de localnici, care au aplaudat îndelung defilarea trupelor pe sub Arcul Unității Spiritual Creștine. Și pentru că a fost o zi de sărbătoare, gugulanii s-au delectat apoi cu fasolea cu cârnați oferită cu generozitate de administrația locală dar și cu spectacolul folcloric derulat în Centrul Civic.

Lidia Almăjanu

Sursa: http://www.caon.ro/