În zi de 13, a fost cu noroc pentru ambulatoriul de la Caransebeș

Închis de ceva timp, ambulatoriul, sau mai bine zis o parte din acesta, a adunat marți pe holurile fostei policlinici lume multă: conducerile municipiului și spitalului, medici și asistenți care vor presta servicii pentru pacienți în ambulatoriu, consilieri locali, foști manageri ai spitalului, oameni de afaceri. Sunt, în primă fază, nouă cabinete cu 12 specializări, gata să primească pacienți care nu vor mai scoate bani din buzunar pentru consultații la privat. E de ajuns cardul de sănătate și biletul de trimitere.

„Cardiologie, boli interne, ginecologie, chirurgie generală, ortopedie, chirurgie toracică, ORL, dermato-venerice, pneumologie, pediatrie, neurologie și psihiatrie pediatrică. Spre exemplu, la pneumologie nu mai trebuie pacienții să meargă la Bora, pot veni aici cu trimitere, cu cardul de sănătate, este contract cu CJAS, pot fi consultați aici. Programul este de la 8-13 zilnic, personalul este suficient, sunt asistente din spital care vor lucra aici”, a declarat managerul Bhupinder Singh, cel căruia i se potrivește zicala „maurul și-a făcut datoria, maurul poate să plece”, pentru că e doar o chestiune de ore până când spitalul caransebeșean va avea un nou manager.

Primarul Felix Borcean consideră că după 18 ani, ambulatoriul a revenit Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș (SMUC). Nu fără luptă, spune edilul municipiului: „După o lungă și grea suferință, avem operaționale primele cabinete pe diverse specializări, 12 la număr. E bine și mai târziu decât niciodată, numai noi știm câte sacrificii, pasiuni, câte bătălii s-au dus pentru acest ambulatoriu. Din păcate, cineva, acum 18 ani s-a gândit că nu ar fi rentabile aceste cabinete, s-au desființat și s-au înființat cabinete private, acum, după 18 ani, ambulatoriul a redevenit al spitalului. Adresez mulțumiri tuturor celor care au cooperat pentru deschiderea acestei necesități a spitalului. Vorbesc aici de toți managerii care au fost de-a lungul timpului în mandatul meu, începând cu managerul Dena care și el și-a dorit vreo două cabinete, continuând cu perioada zbuciumată a managerului Cican, îi mulțumesc domnului doctor Singh care în scurta lui ședere în funcția de manager general a reușit deschiderea ambulatoriului și îi mulțumesc și domnului doctor Borcean că m-a stimulat atât de mult să ajungem să facem acest lucru în sfârșit. E bine că înțelegem cu toții necesitatea unui astfel de ambulatoriu și, lucrul cel mai important, cei mai câștigați sunt pacienții din Caransebeș și din zonă. Mi-aduc aminte de vechiul ambulatoriu, unde stăteam pe acele canapele care de astăzi arată cu totul și cu totul altfel”.

Despre lucrările de la ambulatoriu, zona de lângă secția de Radiologie-Imagistică, a vorbit președintele Consiliului de Administrație al SMUC, city managerul Florin Bogdea, potrivit căruia Serviciul Public de Întreținere și Reabilitare (SPIR), Asociația „Salvați Spitalul” și unii dintre managerii unității sanitare au pus umărul la noile cabinete.

„Am reușit să reabilităm cu echipa de la SPIR cabinete în care funcționează 12 specializări, evident cu ajutorul managerilor, am început pe vremea doamnei Valentina David, acum cu doctorul Singh. Este un lucru bun, un pas înainte. Mulțumesc și Asociației <<Salvați Spitalul>>, care ne-a ajutat cu dotări, cu termopan, cu imprimante, SPIR a venit cu partea de tarchet. Pacienții nu mai sunt nevoiți acum să plătească la privat, pot veni în ambulatoriu, unde consultația e gratuită, decontată prin Casa de Asigurări de Sănătate, bani care intră în bugetul spitalului”, a precizat Bogdea.

Așadar, de miercuri, 14 aprilie, caransebeșenii cu probleme medicale pot merge din nou la fosta policlinică, pentru consultații de specialitate din partea medicilor caransebeșeni, în condiții decente și, cel mai important, fără să-i coste nimic. Despre celelalte spații ale fostei policlinici, unele reabilitate, dar care nu pot fi încă date în folosință, într-un alt articol.

JCS-R.M.

Sursa: https://caon.ro/in-zi-de-13-a-fost-cu-noroc-pentru-ambulatoriul-de-la-caransebes/2384495/