CARANSEBEȘ – Primarul Felix Borcean a semnat miercuri contractul prin care internatul de la „Traian Doda” va fi reabilitat energetic. Firma desemnată să se ocupe de lucrări, în urma licitației de pe SEAP, e din Timișoara!
CARANSEBEȘ – Primarul Felix Borcean a semnat miercuri contractul prin care internatul de la „Traian Doda” va fi reabilitat energetic. Firma desemnată să se ocupe de lucrări, în urma licitației de pe SEAP, e din Timișoara!
„E proiectul prin care se va reabilita energetic și termic clădirea internatului Colegiului Național Traian Doda, astfel putând fi redată înapoi în circuitul școlar. Termenul de execuție este de un an, ca și pentru celelalte clădiri pe care le reabilităm prin PNRR. Eu sper ca la final elevii să aleagă să locuiască pe perioada studiilor în condiții foarte bune în această clădire reabilitată. Dacă vom vedea că există cereri pentru cazarea elevilor în această clădire, își va păstra destinația de internat.”, a precizat primarul Felix Borcean după semnarea contractului.
Suma pusă la bătaie este de 7,3 milioane de lei fără TVA, bani care vor fi folosiți pentru anveloparea termică a imobilului și reabilitarea sistemului de încălzire, instalații noi de iluminat, sisteme alternative de producere a energiei termice și electrice din surse regenerabile și sisteme moderne de climatizare. Conform celor de la Strassen und Brueckenbau, lucrările vor începe în foarte scurt timp.
JCS-R.M.


Scris de R.M. – CARANSEBEȘ – Vizați sunt trei șefi ai unor instituții, servicii și societăți comerciale ce aparțin municipalității, însă nu […]
CARANSEBEŞ – Municipiul de pe Timiş şi Sebeş și-a cinstit sâmbătă eroii care și-au dat viața pentru libertate în Revoluția din Decembrie […]
Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Dan Stan, a susţinut recent o conferinţă de presă în cadrul căreia s-a referit la […]
La începutul luni decembrie, am relatat pe larg despre problema apei la Caransebeş, una complicată, totul fiind discutat într-o întâlnire găzduită de […]