Județul are nevoie de oameni ca Dunca și Olariu

Județul are nevoie de oameni ca Dunca și Olariu

Scris de Nina Curița – CARANSEBEȘ – O spune nimeni altcineva decât primarul Caransebeșului, Felix Borcean, care consideră că cei doi oameni de afaceri trebuie sprijiniți la toate nivelurile.

Prezenți zilele trecute la un concurs de minisateliți pe Aeroportul Caransebeș, Borcean, Dunca și Olariu au stat de vorbă minute bune.

Întrebat la final ce crede despre cei doi oameni de afaceri și despre problemele întâmpinate de aceștia în demararea unor investiții consistente în județul nostru, Felix Borcean a precizat: „Mă bucur că aici, pe aeroport, s-au întâlnit și doi oameni care împreună încearcă, și sper eu să și reușească, să schimbe fața acestei zone, domnii Romeo Dunca și Gabriel Olariu. Amândoi au intenții pozitive și sunt capabili să facă lucruri formidabile, unul pentru aeroport, unul pentru zona turistică, dar cele două pot fi corelate, pentru că atât aeroportul cât și zonele turistice Muntele Mic sau Semenic pot fi ajutate în dezvoltarea lor de posibila redeschidere a acestui aeroport. Caransebeșul și județul Caraș-Severin au nevoie de oameni precum Romeo Dunca și Gabriel Olariu

De remarcat că amândoi nu sunt din județul Caraș-Severin dar, iată, își doresc să facă afaceri în Caraș-Severin și să dezvolte pozitiv această zonă. Noi nu trebuie să facem decât să-i sprijinim la toate nivelurile, pentru că oameni cu astfel de intenții găsești rar și trebuie ținut cât se poate de mult de prezența lor și de intențiile lor”.

Sursa: http://www.caon.ro/judetul-are-nevoie-de-oameni-ca-dunca-si-olariu/2242750