La Caransebeş, bebeluşii vor veni pe lume într-o secţie modernă!

„Este un proiect propus de Vodafone, în care primăria are un aport de 10 la sută. Este vorba de dotarea Neonatologiei, la nou născuți, 20 la sută o să fie pentru reabilitarea spațiilor de acolo și 70 la sută sunt pentru echipamente medicale noi, întrucât cele de acum sunt foarte vechi. E binevenit un astfel de proiect, îi felicit pe cei de la Proiecte că au lucrat și sâmbăta, duminica, ca să ne încadrăm în termene, aici este și urgența acestei ședințe, pentru că proiectul trebuie depus destul de repede. E vorba de aproape 1 milion de lei, ne-am dus pe maximum posibil. Proiectul este lansat la nivel național de Vodafone, pe principiul primul venit, primul servit. Sper că vom obține acest proiect pentru spital”, le-a explicat Bogdea consilierilor locali, care, la rândul lor, mai în glumă, mai în serios, i-au transmis că speră ca și alte companii de telefonie și internet să vină și să modernizeze câte o secție din spital.

Proiectul, intitulat „Servicii medicale optime pentru reabilitarea și dotarea cu aparatură medicală modernă a Secției de Neonatologie a Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș”, face parte din Programul „Fondul Viață pentru Nou-Născuți” al Fundației Vodafone România, și se va derula în parteneriat cu Fundația Comunitară Banatul Montan și Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș. Valoarea totală a proiectului este de 999.999,9 lei, din care contribuția Municipiului Caransebeș, în valoare de 10%, este de 97.736,4 lei.

Printre altele, se vor achiziționa incubatoare, lămpi de sterilizare și foto-terapie, masă resuscitare, laringoscop, autoclav sterilizare biberoane, monitor funcții vitale, tunel fototerapie, injectomat, pătuțuri și cântare pentru bebeluși sau scaune de alăptat. În același timp, se vor realiza și lucrări de reabilitare și instalații noi.

JCS-R.M.

Sursa: https://caon.ro/la-caransebes-bebelusii-vor-veni-pe-lume-intr-o-sectie-moderna/2386868/

Exit mobile version