Get Adobe Flash player

La Caransebeş, stelele au strălucit în iarba din Teiuş

Scris de Sorin Rogoz – CARANSEBEȘ – Stadionul Municipal din Parcul Teiuş a găzduit duminică, 19 mai, ediţia cu numărul 6 a turneului intitulat „Stelele Banatului”, la care au participat 12 echipe din Lugoj, Hunedoara, Făget, Bazoş, Oţelu Roşu, Caransebeş (trei formaţii), Reşiţa, una comună Anina-Oraviţa şi Berzasca.

Iniţiatorul acestei acţiuni, omul de fotbal Dan Avram, a invitat foşti jucători divizionari din zonă, mulţi dintre ei ţinând să fie duminică la Caransebeş, chiar dacă acum locuiesc departe de locurile unde au activat ca fotbalişti, printre aceştia numărându-se Miodrag Belodedici, Romulus Gabor, Dorel Micşa, Marcel Ştef, Dumitru Gălan – de la Hunedoara, Ion Florea şi Ion Atodiresei, dar şi foşti sportivi consacraţi, cum a fost Feri Vaştag, care a venit împreună cu fratele său.

Turneul s-a disputat cu meciuri de două reprize a câte 15 minute, cele 12 echipe fiind împărţite în trei serii, calificatele (primele două din fiecare serie) jucând din nou câte trei, în două grupe, ocupantele primelor două locuri disputându-şi, după caz, finala mică şi finala mare. Cupa a fost câştigată de echipa din Hunedoara, care a trecut în ultimul act de formaţia Reşiţei cu scorul de 6-0, iar în finala mică s-au confruntat Caransebeş 1 şi Caransebeş 2, rezultat 5-4. Arbitrajul a fost asigurat de Marius Nicoară, Marin Vărzan, Remus Orleanu şi Petru Hamza.

Repriza a treia” a avut loc la Cantina de Ajutor Social Caransebeş, în cadrul ei fiind oferite cupe de participare fiecărei echipe, medalioane jucătorilor, iar formaţia din Hunedoara a primit o cupă transmisibilă, care intră în posesia fiecărei câştigătoare. Cupa „Stele Banatului” a fost organizată de Primăria şi Consiliul Local Caransebeş, Era Club Caransebeş, Şantier 102 Caransebeş, Cabinetul Notarial Scînteie Petru din municipiu şi, bineînţeles, de Dan Avram, care a fost ajutat financiar de câţiva prieteni.