La Consiliul Județean se lucrează la șantaj!

Edilul Caransebeșului a fost prezent atât la ședința restrânsă cu primarii de municipii și orașe, convocată de președintele Romeo Dunca, cât și la ședința Consiliului Județean (CJ) Caraș-Severin. Iar ceea ce a văzut, mai ales în plenul CJ, l-a făcut să afirme că cei de la PSD l-au șantajat pe Dunca la votul alocărilor bugetare. Curios, spune Borcean, pentru că cele două partide, PNL și PSD, se află la guvernare împreună, ceea ce ar trebui să se întâmple și în Caraș-Severin.

„La CJ au fost niște orgolii rămase din anii anteriori, încă nu s-au cicatrizat rănile, poate nu se uită la televizor și nu știu că Guvernul e format din PNL și PSD. Nu pot să pricep și știu că liderii județeni sunt și parteneri de discuții, cred că ei i-au înrăit în CJ, nu i-au hrănit câteva zile și i-au lăsat să se lupte în arenă. Iar Dunca e în <<țara nimănui>>, atacat și dintr-o parte și din alta, am avut impresia că inclusiv unii consilieri liberali au încercat să-l sape. Și Oțelu Roșu a jucat strâmb, au încercat cumva să-l șantajeze pe președintele Dunca cu proiectul Nedeia, care e al județului, chiar dacă e un proiect de suflet pentru Dunca, nu-i iau apărarea lui Dunca, Doamne ferește. A fost un șantaj, acolo (la CJ–n.r.) se lucrează la șantaj. Nu-l interesează pe Luca Mălăiescu cât ia Ramna sau știu eu ce primărie, sută la sută nu-l interesează, cum nici pe mine nu ma interesează de alții, mă interesează doar Caransebeșul. A, că există aspirații politice și se gândesc la tot felul de leadership-uri. Nu m-a deranjat (că PSD a cerut să se ia bani de la Caransebeș-n.r.), pentru că dacă vine din gura unui pesedist mai anulează din toate zvonurile acestea că eu sunt pesedist. Problema e că la ei, la PSD, e o luptă internă în partid, care se zbate, chipurile, mai tare pentru primăriile din județ, dar cred că primarii s-ar fi bucurat ca bugetul să fi fost votat așa cum a fost. Întotdeauna s-a dat mai mult celor care au construit bugetul, acel 5-10 la sută pentru ai tăi, așa a fost tot timpul”, a spus primarul Felix Borcean.

Acesta a anunțat că de acum înainte va merge la toate ședințele sau negocierile de pe coridoarele CJ care privesc municipiul Caransebeș, pentru a nu mai avea surprize de genul când de la Oțelu Roșu s-a cerut diminuarea bugetului Caransebeșului. „Faptul că am fost consultați chiar și într-un cadru restrâns de președintele Dunca e lăudabil, nu s-a mai întâmplat până acum. Nu unii împart bugetul pentru restul primăriilor din județ, nu este normal”, a avertizat primarul Caransebeșului.

JCS-N.C.

Sursa: https://caon.ro/la-consiliul-judetean-se-lucreaza-la-santaj/2393677/

 

Exit mobile version