Get Adobe Flash player

Let’s do it, Caransebes: 300 de voluntari, 500 de saci cu gunoaie!

Scris de R.M. – CARANSEBEȘ – Acesta este bilanțul acțiunii de sâmbătă dimineața, când aproximativ 300 de voluntari caransebeșeni de toate vârstele au venit să participe la campania de ecologizare „Let’s do it, România”, prin care mai multe zone din municipiu au fost ecologizate. S-a acționat în zonele Teiuș, Mănăstire, Pipirig, Aeroport și Valea Cenchii.

Am fost plăcut surprins să constat că extraordinar de mulți copii și adulți au venit la cea mai mare acțiune de acest gen din ultimii ani din Caransebeș. Asta dovedește că oamenii devin tot mai implicați și sensibili la problemele de mediu. Eu, city managerul Andrei Ungur și directorul Transal, Ovidiu Chimigeriu, însoțiți de câțiva inimoși polițiști de la Poliția Națională am venit în zona forajului din Valea Cenchii, traseu presărat cu numeroase depozite necontrolate de gunoaie. Am crezut că scăpăm ușor, dar pe măsură ce ne-am afundat în pădure am descoperit că nu e așa, la fel e și în celelalte zone. Din păcate, sunt oameni care nu înțeleg că natura trebuie respectată!”, a precizat primarul Felix Borcean.

O acțiune reușită, benefică pentru municipiul nostru. Le mulțumesc celor ce ni s-au alăturat, elevi și profesori de la cele două colegii naționale, polițiști, pompieri, voluntari de la TMD și de la alte insituții sau ong-uri. Sper ca e viitor caransebeșenii să fie mai responsabili în ce privește aruncarea deșeurilor, nu e ok, dorim să trăim și să lăsăm celor ce vin după noi un mediu curat”, a spus și directorul Transal Urbis, Ovidiu Chimigeriu.

La final, bilanțul a fost unul destul de bun: s-au strâns peste 500 de saci de gunoaie! Problema aruncării necontrolate a deșeurilor în Caransebes și nu numai rămâne însă una de actualitate, astfel că vom reveni asupra subiectului.

Sursa: http://www.caon.ro/lets-do-it-caransebes-300-de-voluntari-500-de-saci-cu-gunoaie/2110420