„Nu vreau să discut despre cine îl revendică acum și ce <<merite>> ar avea, de ce s-a pierdut procesul de către Primărie, sau ce driblinguri juridice s-au folosit în acest demers patrimonial. Alături de Consiliul Local și echipa de la SPIR, împreună și cu mulți caransebeșeni care au susținut sportul, am reușit să schimbăm o bază sportivă părăsită, dintr-o ruină năpădită de buruieni, cu gard de sârmă ghimpată și prăbușită la propriu, într-un stadion modern, cu împrejmuirea, intrarea în stadion, scaunele și lojile noi, cu terenuri, parcări, căi de acces, piste, vestiare, dușuri, rețele de apă caldă, încălzire și tribune… toate reabilitate și modernizate în folosul întregului municipiu. Doar așa am reușit să-l omologăm la FRF pentru desfășurarea meciurilor din Liga a II-a de fotbal, fiind util pentru toți juniorii și sportivii din oraș, inclusiv pentru atleții și campionii de la Clubul Sportiv Școlar.”, a spus într-o reacție pe rețelele de socializare fostul primar al Caransebeșului din perioada 2004-2016.
Vela a ținut să clarifice anumite aspecte unele lucruri, considerând că stadionul este cu adevărat o problemă de interes public, una gravă pentru viitorul municipiului Caransebeș. Cu fotografii, senatorul a contrazis afirmațiile celor care au devenit proprietari cum că la stadionul din Teiuș nu s-ar fi făcut nimic și a sugerat un dialog între părțile implicate care să aibă ca finalitate revenirea stadionului în domeniul public.
„Rog cu pace și bunăvoire, ca asociația să doneze urgent stadionul Primăriei Caransebeș, să închidă această pagină urâtă care nu le face cinste și nu să ceară despăgubiri orașului. De ce doresc unii ca să fie rău și să nu fie bine, este acum mai greu de înțeles… dar probabil vom afla. Dacă primăria ar cere bani acestei asociații pe toate investițiile, sume actualizate la prezent, tot la un blocaj juridic se va ajunge. Sau dacă ar veni în instanță și cu alte probe despre istoria reală a stadionului, procesul va fi de lungă durată, iar nici un consilier local nu cred că va fi de acord să voteze vreo sumă de bani ca despăgubiri unei asociații sportive care este o entitate non-profit. Dar așa… pierd sportivii și orașul, inclusiv membrii asociației, iar nimeni nu va câștiga nimic! Din aceste motive, sugerez un dialog între toate părțile, în pace și bunăvoire, cu revenirea stadionului în domeniul public, cu gesturi civice frumoase, finalizate cu eroi și cu aplauze!”, a mai adăugat senatorul Marcel Vela.
Trebuie precizat că dialoguri pentru stadion între actuala conducere a municipiului și cei de la asociația sportivă patronată de Silvășan au avut deja loc, însă acesta a cerut milioane de euro despăgubiri pentru perioada în care baza sportivă s-a aflat în proprietatea administrației locale.
JCS-R.M.