Maşinile se pot înmatricula şi la Caransebeş 


Conform unui anunţ făcut de ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, caransebeşenii şi cetăţenii din localităţile din jur nu mai sunt nevoiți să se deplaseze până la Reşiţa pentru a-şi înmatricula autovehiculele, acest serviciu funcţionând şi în municipiul de pe malurile Timişului şi Sebeşului.
„Serviciile Publice Comunitare Județene Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor vor organiza sedii secundare și în alte localități pe lângă cele existente în municipiile reședință de județ. Această măsură reprezintă încă un pas important al MAI pentru dezvoltarea serviciului public, oferind cetățenilor care solicită derularea de operațiuni să aleagă între sediul din municipiul reședință de județ sau cel secundar, ceea ce va conduce la diminuarea distanțelor parcurse în vederea soluționării operațiunilor, dar și a reducerii aglomerației”, a declarat Marcel Vela.
Conform Ordinului ministrului Afacerilor Interne Nr. 139/16.09.2020, începând de marţi, 22 septembrie, a fost operaţionalizat sediul secundar al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Caraş-Severin, în clădirea Poliţiei Municipiului Caransebeş, situată pe Str. Ţarinei, nr. 7, parter, unde, în zilele de marţi şi joi, între orele 9 şi 13, se vor desfăşura activităţi de preluare a documentelor necesare operaţiunilor de înmatriculare a vehiculelor şi de eliberare a plăcuţelor cu numere de înmatriculare sau provizorii.
În comunicatul Instituţiei Prefectului – judeţul Caraş-Severin se mai menţionează că, pentru documentele de înmatriculare preluate marţi, eliberarea plăcuţelor cu numere de înmatriculare sau provizorii se va face în ziua de joi, iar pentru documentele de înmatriculare preluate în ziua de joi, eliberarea plăcuţelor se va face în următoarea zi de marţi. (B. Naum)

Sursa: https://www.7-zile.com/masinile-se-pot-inmatricula-si-la-caransebes/