Măsuri speciale de protecție contra coronavirusului și la Caransebeș

„S-au găsit noi locuri pentru carantinarea persoanelor care tranzitează sau locuiesc în zona municipiului Caransebeș, nu vă ofer detalii, vă spun doar faptul că vor fi disponibile foarte curând circa 40 de locuri de carantinare, pentru una sau două persoane în cameră cu baie, sunt condiții superioare față de cea pe care o deținem în prezent. Legat de Piața Agroalimentară, am dispus închiderea sectorului second-hand și a celui de cereale. De asemenea, pentru Primăria Caransebeș, am dispus sistarea audiențelor, tot legat de activitatea de Relații cu publicul am dispus restricționarea accesului, adică un acces ordonat, cum ar fi și normal, adică nu mai mult de două persoane în același timp la Registratură, mai mult de una sau două persoane în alte birouri unde e nevoie de relații cu publicul. Și la Taxe și Impozite am decis să nu fie prezente la cele trei ghișee mai mult de două persoane concomitent în interior”, a precizat primarul Felix Borcean, într-o conferință de presă la care au mai participat șeful Poliției Locale, Florin Bojin și șeful Serviciului pentru Situații de Urgență, Erick Schragner.

Nu au fost singurele decizii luate astăzi în lupta contra coronavirusului. „Legat de manifestările din Caransebeș, am dispus anularea Târgului de Paști, iar la inițiativa managerului spitalului, accesul aparținătorilor în spital e restricționat complet. S-au modificat turele de lucru la Poliția Locală, de la 8 ore, la 12 cu 24. Am discutat și cu un reprezentant la Bisericii Ortodoxe, nu putem impune închiderea bisericilor indiferent de culte, dar recomandăm cetățenilor din Caransebeș să nu aibă o prezență atât de numeroasă la aceste manifestări religioase dar nu numai, ci și în supermarketuri sau alte zone de risc. Prezența numeroasă la manifestări ține și de spiritul civic al cetățenilor, dacă ei consideră că e necesară prezența în număr mare, nu știu cum poți să-i restricționezi. La Casa de Cultură nu se vor mai desfășura niciun fel de spectacole, iar la cinematograf nu e cazul, prezența nu este atât de mare. Am discutat și despre posibilele manifestări tinerești gen majorate, că în această perioadă de post nu sunt nunți și botezuri, și am dispus agenților comerciali care dețin săli de evenimente să sisteze astfel de activități”, a mai adăugat Felix Borcean.

JCS-R.M.

Sursa: https://caon.ro/masuri-speciale-de-protectie-contra-coronavirusului-si-la-caransebes/2372542/

[the_ad id=”8461″]

Exit mobile version