Misiuni de salvare pe Aeroportul Caransebes

Misiuni de salvare pe Aeroportul Caransebes

Scris de Răzvan Mihalcea – CARANSEBEȘ – Mai multe echipe de salvatorii MAI şi SMURD din toată țara se antrenează în aceste zile pe Aeroportul din Caransebeș pentru misiuni de salvare în zona montană, în cadrul unui exercițiu din cadrul proiectului REGA-SMURD Air Rescue Project. Prin această inițiativă, medici SMURD, salvatori montani și piloți ai Inspectoratului General de Aviație sunt instruiți de specialiști elvețieni, considerați cei mai buni din lume în acest domeniu, al salvării persoanelor din zone greu accesibile.

Exercițiile de pe Aeroportul din Caransebeș se desfășoară deja de câteva zile și vor dura până vineri 30 septembrie inclusiv. Sunt realizate diferite variante de extracție, pe aeroport sau în zona montană din apropierea Caransebeșului. „Participăm împreună cu colegi din alte județe la un training în salvare montană, folosind troliera. Lucrăm de la 8 dimineața până după apusul soarelui, folosim toate metodele de salvare, pe orizontală, verticală, împreună cu colegii de la REGA, adică Serviciul de Salvare Aeriană din Elveția, care ne-au instruit, aceștia fiind practic cei mai tari din lume în astfel de intervenții. Elicopterul vine, preia victima care se află pusă deja în mijlocul de extragere, împreună cu salvatorul. Apoi vine, lasă echipa respectivă și preia următoarea echipă. Exercițiul a avut și o altă parte, victima este dusă într-o locație pe munte, vine salvatorul, este lăsat să-și pregătească victima și apoi sunt extrași împreună de acolo”, ne-a explicat medicul specialist al SMURD București, Gabriela Bratosin.

Situațiile de criză simulate în aceste zile pe Aeroportul din Caransebeș sau în munții din zonă au fost întâlnite deja, în viața de zi cu zi, de mulți dintre cei care participă în aceste zile la exercițiul proiectului REGA.„Ne-am confruntat deja cu astfel de situații în realitate, acum 3 ani, spre exemplu, în Piatra Craiului, unde am extras pe verticală o victimă pe troliu, și acum două săptămâni în Bușteni, unde am extras o persoană accidentată pe saltea, o altă metodă de extracție, din cauza stării acesteia”, a mai spus medicul SMURD București.

 

Exit mobile version