Nu e normal ca doar Caransebeșul și Reșița să se ocupe de carantinați!

După ședința Comitetul Local pentru Situații de Urgență al municipiului Caransebeș, edilul a făcut câteva remarci în ceea ce privește problema persoanelor aflate în carantină din cauza COVID-19.

„Vestea proastă pentru noi, comunitatea locală, este că deocamdată trebuie să ne gestionăm din resurse proprii. De aceea am avut unele discuții mai contondente și cu reprezentanții Prefecturii, cu prefectul și cei care se ocupă de gestionarea situației celor carantinați în zona Caransebeș și am spus că nu mi se pare normal ca doar două centre urbane, Caransebeș și Reșița, să fie deschise pentru carantină, în contextul în care a fost o dispoziție la nivel național de a se constitui centre de carantină în toate localităile urbane. Faptul că poate unele localități nu sunt pregătite sau nu au condiții, mi se pare o problemă care ar trebui să și-o rezolve respectivele comunități și nu să aglomereze Caransebeșul și Reșița și toate costurile să cadă în seama noastră, a celor două comunități locale. La un moment dat, dacă situația va degenera, oricâte spații de carantină am asigura, tot nu vor fi suficiente și probabil se va dispune măsura carantinării la domiciliu a celor care provin inclusiv din zonele roșii. Deocamdată avem disponibil, dar se pare că pe zi ce trece și pe oră ce trece apar situații noi, chiar acum avem o astfel de situație. Am dat dispoziție, cât încă avem controlul asupra acestei situații de urgență, să carantinăm în Caransebeș doar persoane din Caransebeș sau din satele și comunele din proximitatea Caransebeșului. Am avut ieri o situație cu doi carantinabili de la Cornea, Cornea este mai aproape de Băile Herculane, dar la insistențele celor de la județ i-am carantinat la Caransebeș. Am discutat și cu un patron de hotel, în cazul în care criza se va accentua, cu siguranță vom discuta despre posibilitatea carantinării persoanelor și la hoteluri sau pensiuni, pentru că aceste servicii sunt recompensate și sumele sunt destul de rezonabile.“, a spus primarul Borcean.

Acesta a dat asigurări că Spitalul Municipal de Urgență este pregătit pentru situațiile grave.

„În ceea ce ține de activitea medicală, pentru că dumnealor sunt cei din prima linie, s-au montat acele corturi în curtea spitalului pentru trierea pacienților, nu pentru tratarea lor, s-au primit la spital 60 de echipamente de protecție totală, există doar problema cu materialele de dezinfecție. La spital s-a dispus sistarea tuturor internărilor și a urgențelor minore, tot personalul medical fiind concentrat pe gestionarea situației legate de coronavirus. Mâine la ora 10 ne întâlnim cu toți medicii de familie din Caransebeș și împrejurimi, și dumnealor trebuie să participe cu toate resursele și să-și pună la dispoziție priceperea în gestionarea acestei situații”, a concluzionat primarul Caransebeșului.

JCS-Răzvan Mihalcea

Sursa: https://caon.ro/nu-e-normal-ca-doar-caransebesul-si-resita-sa-se-ocupe-de-carantinati/2372698/