Get Adobe Flash player

Nu mai vrem explicații! Vrem apă curată!

CARANSEBEȘ – Asta le-au spus caransebeșenii celor de la AquaCaraș la dezbaterea organizată la sediul municipalității!
 
Discuții aprinse între oficialii AquaCaraș și mai mulți locuitori ai Caransebeșului la dezbaterea organizată de primarul Felix Borcean cu privire la calitatea apei din municipiu. Nu puține au fost nemulțumirile oamenilor veniți din Pipirig, Balta Sărată, Nicolae Bălcescu, Nord sau RacovițeiDe la policlorura de aluminiu cu care se tratează apa, despre care aceștia spun ca ar fi cancerigenă, fapt infirmat de AquaCaraș, trecând prin rețelele legate aiurea, lipsa echipelor de intervenție și a dotărilor, neanunțarea întreruperilor de furnizare a apei, închiderea casieriei și, evident, cireașa de pe tort, apa murdară de la robinete.

Nu mai vrem explicații, vrem ceva concret. Soluția e să ne faceți un preț ca să acceptăm, dacă tehnic n-aveți soluție, măcar financiar…”, au spus din capul locului locuitorii prezenți la dezbatere. Șefa Laboratorului AquaCaraș, Claudia Boloca, n-a iertat însă nimic, nici chiar pe colegul șef la Exploatarea Caransebeș, Daniel Isac, și le-a spus cetățenilor nemulțumiți că apa este una potabilă, iar unii din nemulțumiți au oareșce motive, adică datorii la AquaCaraș, de aici și revolta acestora. Așa că nu au de ce să se plângă. Boloca a dat vina pentru culoarea dubioasă a apei, care nu înseamnă în opinia ei că apa este nepotabilă, pe dotarea precară a actualei uzine de tratare la capitolul filtre, dar și pe faptul că Apele Române furnizează operatorului o apă murdară.

„Apa o cumpărăm de la Apele Române, nu ne-au scăzut prețul chiar dacă vine murdară de la ei. O tratăm foarte mult, consumurile de chimicale sunt la fel ca la Reșița. Dacă ne spunem și noi nemulțumirile în Caransebeș, rău-platnici sau persoane care nu au plătit niciodată apa… Probabil și aici în sală sunt cu datorii și acum vin și se revoltă că i-am tot somat. Trebuia să-și facă ca șef de exploatare (Daniel Isac, șeful AquaCaraCaransebeș – n.r.) un program de spălare a rețelelor, dar el nu vrea să asculte…”, a spus Boloca, aprinzând spiritele în sală și făcându-l pe viceprimarul Marius Isac să întrebe dacă șeful AquaCaraș Caransebeș este vinovat pentru situația apei.

Primarul Felix Borcean a venit, inițial, cu soluția reducerii tarifelor la apă cu 50 la sută, ceea ce nu a impresionat-o deloc pe reprezentanta AquaCaraș. „Nu se pot face reduceri de preț, nu o să voteze nimeni, nici n-are rost să mai discutăm asta. Nu se va mai plăti, vom livra apă menajeră cu care nu o să vă puteți nici spăla, ce faceți?”, a spus din nou Boloca, replica venind de la o doamnă din Balta Sărată: „să luăm de la fântânile lui Vela!”.

Borcean: Apa nu este de calitate!

Edilul a încercat să mai liniștească spiritele și chiar a gustat dintr-o sticlă adusă de un băltăreț, cu apă de la robinet de acum câteva luni, cu o culoare mai puțin străvezie, invitându-l la același gest și pe Daniel Isac, care însă a refuzat. Borcean a venit apoi cu o altă propunere: „Eu nu cred că oamenii au venit la Primărie ca să trișeze în ce privește calitatea apei. Este o problemă pe care o recunoaște și AquaCaraș, o resimțim și noi, apa nu este de calitate, e adevărat că nu permanent. De aceea le propun cetățenilor cât se poate de împăciuitor să mai așteptăm două săptămâni, să vedem ce se întâmplă cu acea spălare de rețele, dacă se produc transformări radicale. Dacă nu vedem rezultate, o să revin cu prima propunere, de a merge în Consiliul de Administrație al AquaCaraș cu reducerea tarifelor în Caransebeș. Cred că este posibil, pe baza semnăturilor cetățenilor, dacă există unitate, așa cum spuneam și la 1 Decembrie. Dacă lucrurile se modifică radical în bine, îmi voi retrage această propunere”.

Așadar, un program de spălare a rețelelor este soluția de moment pe care o propune AquaCaraș, dar și puțintică răbdare, pentru că la primăvară noua uzină de tratare a apei ar deveni funcțională, dacă e să ne luăm după șeful Departamentului Comercial AquaCaraș, Ștefan Stănoiu.

Am venit fără să fim invitați, am constatat mai multe probleme pe care le reclamă oamenii vizavi de calitatea apei, aici e o problemă mai veche. Din buletinele noastre de analize, în momentul de față apa este potabilă în Caransebeș. E adevărat că sunt unele zone în care culoarea apei este afectată de rețelele vechi. Intenționăm să facem un program de spălare a rețelelor din zonele cu probleme, astfel încât calitatea apei să fie mai bună. Mare parte din aceste probleme se va rezolva odată ce noua uzină de apă va începe să funcționeze. E greu de crezut că se va obține reducerea tarifului la apă cu 50 la sută. Pe de altă parte, am vrut să mergem acum în teren să vedem calitatea apei și nimeni n-a vrut să meargă cu noi să prelevăm probe acum”, a concluzionat oficialul AquaCaraș.

R.M.

Sursa: http://www.caon.ro/nu-mai-vrem-explicatii-vrem-apa-curata/2366895

One Response to Nu mai vrem explicații! Vrem apă curată!

  • romanu ion spune:

    Aici ar fi multe de discutat.
    Primul lucru pe care l-am observat ar fi atitudinea dominanta a sefei laboratorului Aquacaras, Claudia Boloca. Nu pot sa-i acord titulatura de… doamna, din cauza modului totalitar de exprimare, citez: ” …și le-a spus cetățenilor nemulțumiți că apa este una potabilă, iar unii din nemulțumiți au oareșce motive, adică datorii la AquaCaraș, de aici și revolta acestora. Așa că nu au de ce să se plângă. Boloca a dat vina pentru culoarea dubioasă a apei, care nu înseamnă în opinia ei că apa este nepotabilă, pe dotarea precară a actualei uzine de tratare la capitolul filtre, dar și pe faptul că Apele Române furnizează operatorului o apă murdară.”
    Sincer, inteleg de la dumneaei ca doar datornicii au apa murdara, restul cetatenilor avand o apa… ca (virgula) cristalul, lucru infirmat insa de majoritatea cetatenilor caransebesului. Chiar nu pot crede ca tot Caransebesul este dator la Aquacaras.
    Un alt paragraf care mi-a atras atentia: „. „Nu se pot face reduceri de preț, nu o să voteze nimeni, nici n-are rost să mai discutăm asta. Nu se va mai plăti, vom livra apă menajeră cu care nu o să vă puteți nici spăla, ce faceți?”, a spus din nou Boloca” – acesta este insa un mod de exprimare care pare a veni de la cineva caruia caransebesenii ii sunt profund indatorati. Hai sa-i zicem „doamna” in cauza uita faptul ca slujba ei este de a servi cetateanul, cetatean cu care societatea acesteia are incheiat un contract de furnizare a apei POTABILE si drept urmare, salariul pe care-l incaseaza nu ii este oferit pentru atitudine dictatoriala, dupa cum reiese din citatul anterior, ci pentru a-si face treaba si pentru a oferi caransebesenilor o apa conform contractului incheiat, adica, POTABILA.
    In alta ordine de idei, desi domnul primar a „gustat” acel lichid, chiar nu cred ca „doamna” laboranta foloseste in scop casnic (spalat rufe, vase – cu riscul de a i se defecta masinile de spalat? si de a-si „mocirli” – singurul termen ce mi-a venit in minte, hainele pe care le-ar spala, de gatit/baut, chiar nu cred ca e cazul sa discutam) apa pe care ne-o livreaza, atunci, o intreb pe dumneaei, ce produs ni se livreaza la robinet de cateva luni?
    Apa potabila, cu siguranta nu.
    Lapte si miere… nici atat.
    Bere, vin? nici macar.
    Si atunci, stimata „doamna”, noi, cetatenii Caransebesului, ce platim?
    Si, in conditiile in care folosim „apa potabila” livrata de dumneavoasta, verificata dpdv chimic de laboratorulu dumneavoastra, cine suporta reparatiile masinilor de spalat, ale centralelor termice imbacsite cu namolul din „apa potabila” livrata de dumneavoastra?

    V-as ruga sa continuam discutia pe acest forum si sa ne explicati cum definiti dumneavoasta cacaoa livrata la robinet drept apa… potabila!

Lasă un răspuns