CARANSEBEȘ – Dacă prin alte orașe s-au pierdut banii primiți de la Ministerul Sănătății pentru modernizarea spitalelor, la Caransebeș, în schimb, managerul Bhupinder Singh a cheltuit cu folos cele 6 milioane de lei!
De modernizările de la blocul operator (dar și din alte secții) s-au convins și primarul Felix Borcean, și viceprimarul Marin Nedelcu. „Oaze de normalitate”, așa a caracterizat edilul Caransebeșului sălile de operație recent renovate. „Mă bucură fiecare centimetru pătrat care se renovează în spitalul din Caransebeș, am văzut cele două săli din blocul operator, cu tot cu aparatura nouă aferentă, care a venit printr-un proiect de vreo 4 milioane de lei de la Ministerul Sănătății. Am văzut și alte secții care primesc haine noi și vor arăta foarte bine. Nu pot decât să-l felicit pentru asta pe managerul Singh, pentru implicarea de care dă dovadă. Singurul meu regret e că nu mai e dr. Borcean să poată opera în aceste condiții extraordinare!”, a încheiat Borcean aproape ironic.
Așa cum spuneam, nu doar blocul operator se modernizează. S-au finalizat etajul 1 din fosta Policlinică pentru Kinetoterapie și jumătatea din Pediatrie care a rămas nemodernizată, lucrările sunt aproape gata la Ginecologie și se lucrează intens la Psihiatria pediatrică, însă asupra acestora vom reveni.
JCS-R.M.
Sursa: https://caon.ro/oaze-de-normalitate-la-spitalul-din-caransebes/2428885/





