Ovidiu Chimigeriu: „Nu e normal ca la Caransebeş să avem 15 la sută procent de reciclare a deşeurilor”

Toată această perioadă în care ne-am confruntat cu pandemia de COVID-19, şi pe parcursul căreia am trecut cu toţii prin restricţiile impuse de stările de urgenţă şi de alertă, nu putea să nu aibă urmări în activitatea uneia dintre societăţile importante ale Caransebeşului, cea care răspunde de curăţenia municipiului, Transal Urbis.
Chiar dacă printre angajaţi nu s-a înregistrat niciun caz de infectare cu noul Coronavirus, contractele au avut de suferit, pentru că au fost societăţi comerciale care şi-au suspendat activitatea, prin urmare Transal Urbis având încasări mai mici.
Încet, încet, însă, unele societăţi şi-au reluat activitatea, iar directorul Ovidiu Chimigeriu speră ca într-o lună, două, lucrurile să reintre pe făgaşul normal.
„În ceea ce priveşte transportul public de persoane din municipiu, pe perioada pandemiei am făcut un program cu curse mai puţine, cu orar de week-end, iar din 15 iunie s-a intrat în normalitate, ba, mai mult, pe trasee deservite de microbuze cursele s-au făcut cu autobuze, pentru ca cetăţenii să beneficieze de mai mult spaţiu, aşa cum cer normele de distanţare socială. Autovehiculele au fost inscripţionate corespunzător, călătorii fiind obligaţi să poarte mască, accesul s-a făcut şi se face doar pe uşa din faţă, iar distanţa dintre cetăţeni s-a păstrat conform normativelor în vigoare”, a spus Ovidiu Chimigeriu.
Directorul SC Transal Urbis SRL a mai declarat că aşteaptă cu mare interes anunţata, de către autorităţile judeţene, deschidere a Deponeului ecologic de la Lupac, deoarece în momentul de faţă operatorul de salubritate din municipiu transportă deşeurile la Arad şi la Drobeta Turnu Severin, ceea ce implică costuri mari, dată fiind distanţa dintre oraşe. Caransebeşul transportă zilnic, la unul dintre cele două deponee, în medie 20 de tone de deşeuri.
În momentul de faţă, societatea Transal Urbis se află în faza de obţinere a licenţei pentru salubrizare de la Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice. „Am fost personal la Bucureşti, am depus documentaţia, iar de acolo ni s-a atras atenţia că la Caransebeş nu s-au aplicat prevederile Ordonanţei Nr. 74 din 2018, care a devenit obligatorie cu data de 1 iunie 2019, care reglementează tarife diferite pentru fiecare fracţie de deşeuri în parte. Noi am făcut toate demersurile necesare în vederea aplicării acestei Ordonanţe, dar, din păcate, totul s-a împotmolit la Primăria Caransebeş, de unde nu am primit nici un răspuns, ultima solicitare fiind depusă anul trecut, în 23 decembrie. Consider că aceasta ar fi o metodă prin care putem ridica gradul de reciclare a deşeurilor în municipiul nostru. Ordonanţa e obligatorie, trebuie să se aplice, suntem în 2020 şi consider că nu e normal să avem undeva la 15 la sută procent de reciclare, când toate legile cer ca de anul viitor proporţia să fie de 50 la sută. Asta în condiţiile în care, în 2016, eu am preluat societatea cu 2,47 la sută procent de reciclare”, a mai spus Ovidiu Chimigeriu.
Bogdan NAUM

Sursa: https://www.7-zile.com/ovidiu-chimigeriu-nu-e-normal-ca-la-caransebes-sa-avem-15-la-suta-procent-de-reciclare-a-deseurilor/