Get Adobe Flash player

Pe centura Caransebesului, buruienile sunt cat stalpii de telegraf

Scris de R.M. – CARANSEBEŞ – Asta a spus consilierul social-democrat Marianne Bischof în plenul Consiliului Local, cerând conducerii administrației locale să ia măsurile necesare.

„Dacă în interior e așa cum e, haideți măcar împrejurimile să le facem să pară onorabile. Adică pe marginea centurii sunt buruienile cât stâlpii de telegraf.Cine se ocupă de asta? Mergeți spre București, toate drumurile sunt cosite și frumoase, pe centură la Caransebeș e dezastru. La fel e intrarea dinspre Jupa în oraș. Măcar intrările, dacă centura nu vă interesează”, a declarat Bischof.

Răspunsurile au venit imediat, atât de la primarul Felix Borcean, care a precizat că de centura Caransebeșului răspund cei de la Drumurile Naționale, cât și de la viceprimarul Marius Isac. „De doi ani încoace le dăm sugestii celor de la Drumurile Naționale să lumineze cele trei sensuri giratorii. Dacă nu am reușit după accidentul în care au murit cei patru tineri din Balta să-i convingem să lumineze sensurile giratorii, vă dați seama că nu-i vom lămuri nici cu iarba. Și eu, și dl primar le-am făcut notificări peste notificări pentru luminarea măcar a sensului de la Jupa”, a precizat Isac.

Rămâne să așteptăm și să vedem cât timp le va lua celor de la Drumurile Naționale până când se vor apleca și asupra buruienilor sau sensurilor giratorii de pe centura Caransebeșului

Sursa: http://www.caon.ro/pe-centura-caransebesului-buruienile-sunt-cat-stalpii-de-telegraf/2070998

Un răspuns la Pe centura Caransebesului, buruienile sunt cat stalpii de telegraf