Pe urmele lui Nicu cel nebun

Scris de Ionel Ivaşcu – Bata Marianov trăieşte între două limbi, fapt care la nivel de mentalităţi generează un personaj complex. Iniţial cartea sa, „Coada dracului” a fost scrisă în limba sârbă. Apoi a rescris-o în româneşte şi a lansat-o recent la Caransebeş şi Reşiţa. Sculptorul-scriitor e un martor care a trăit în lume şi care descrie lumea aşa cum a văzut-o. Cartea sa este deopotrivă un carnaval al memoriei dar şi o nedee a sufletului.

De ce s-a apucat sculptorul să scrie? Pentru că nu putea să critice lumea prin arta sa. Reuşea să plece din ţară într-o vreme când greu se putea. Auzise lucruri frumoase despre Occident dar, ajuns acolo, avea să vadă că artiştii aveau alt comandament interior. Esticul Marianov era obişnuit să aplaude, dar cei din Vest ştiau să critice. Trebuia o cale de mijloc, iar calea fost scrisul. Până când, la Gărâna, Pavel Şuşară l-a îndemnat să scrie cărţi.

„Coada dracului” e scrisă într-un stil spontan, descriind o lume care mişună în spatele cuvintelor, pe care artistul ştie s-o întoarcă pe toate feţele. Era elev la liceul nr. 5 din cartierul timişorean Fabric. L-a fascinat tânărul profesor Octavian Maxim, cel care i-a observat simţul formei şi proporţiei. Lui Marianov nu-i plăcea şcoala, era adesea corigent şi nu ştia ce-avea să facă mai departe. Până se hotărî să se facă artist. „Eleno, ăsta o s-ajungă ca Nicu cel nebun”, i-a zis taică-său lui maică-sa când auzi hotărârea fiului. Cine-o fi fost nebunul Nicu? Scrie artistul pe coada dracului.

„În literatura anglo-saxonă, se vorbeşte despre cărţi cu sprâncene ridicate şi cărţi cu sprâncene aplecate, cu referire la accesibilitate. Cartea lui Marianov e una cu sprâncenele lăsate, vorbind parcă despre o boală a autorului. Blaga spunea că fiecare carte e o boală învinsă”, spunea editorul Ioan Cocora.

Criticul Ada Cruceanu vede cartea lui Bata Marianov ca pe un reper într-o lume pe cât de liberă, pe atât de inumană şi lipsită de repere. „Artistul s-a născut într-o zi de Sf. Gheorghe şi nu putea avea alt destin decât să încerce să facă dreptate, fie că reuşeşte sau nu. În lumea de aici, lasă mărturie prin cuvânt şi prin artă. De aceea, poate că i se cuvine să deschidă uşi, poate chiar cu piciorul, şi să spună că vrea să facă ceva”, sunt cuvintele Adei Cruceanu. Aşa s-a întâmplat în 1996 când intra într-un birou şi spunea că vrea să facă tabără de sculptură în lemn la Gărâna. Ca Nicu cel nebun? Nicu să fie nebunul sau lumea fără repere care crede asta despre el?

Tabără de la Gărâna s-a ţinut câţiva ani. Apoi… lumea a revenit la „normal”. Nebunul însă îşi vede liniştit de treabă. Sculptează sau, când ia o pauză, scrie cărţi.

Sursa: http://www.caon.ro/pe-urmele-lui-nicu-cel-nebun/1746999

More from my site