Potrivit notei de fundamentare, proiectul propune creșterea gradului de adresabilitate în ambulatoriu, ca urmare a diversificării ofertei de servicii medicale destinate locuitorilor municipiului Caransebeș si a zonelor deservite, concomitent cu reducerea timpilor de așteptare pentru investigații specifice, dar și eficientizarea activității SMUC prin reducerea internărilor evitabile. „E tot un proiect pentru spital, finanțare PNRR, ca să dotăm ambulatoriul cu tot ceea ce e necesar pentru niște servicii medicale moderne și civilizate. Mă interesează să absorbim cât mai mulți bani în afara bugetului local, prin diverse finanțări europene sau guvernamentale. Important e să aducem cât mai mulți bani sau aparatură și dotări care costă foarte mult, pe care nu ni le-am putea permite din bugetul local”, a declarat primarul Felix Borcean despre proiectul aprobat și de consilierii locali.
Spicuim doar câteva din cele aproape 100 de echipamente noi cu care primăria vrea să doteze ambulatoriul spitalului: aparate terapie ultrasunete, aparate pentru diatermie, aspiratoare chirurgicale, cardiotografe, criocautere, defibrilatoare, ecografe pentru ginecologie, neurologie, gastroenterologie sau oftalmologie, lămpi scialitice, monitoare funcții vitale, oftalmoscop plus retinoscop, sisteme de decompresie vertebrală, aparate pentru terapie electromagnetică de înaltă intensitate, turn endoscopie.
Anul trecut, în cadrul ambulatoriului spitalului caransebeșean au fost realizate 6927 de consultații, cu pacienți din mediul urban (53,19%), față de cei din mediul rural (46,81%).
JCS-R.M.
More from my site
- Dacia lui Paici infrunta dunele Saharei
- Un pas spre o Casă de pensii la Caransebeş
- Liliana Dragomir, vicecampioană națională cu record personal la 10.000 de metri
- Spitalul gugulanilor va avea lifturi de 150.000 de lei
- Gloriile voleiului din Caransebeș s-au reunit după zeci de ani
- S-au reintors in cetatile cunoasterii!